Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Vin scumpirile. Benzina, motorina și țigările din nou la rând

0 1.090

Carburanţii auto, dar şi ţigările se vor scumpi, de anul viitor. Ministerul Finanţelor a publicat miercuri noul nivel al accizelor valabil de la 1 ianuarie 2021.

Astfel, scriu cei de la Adevărul, pentru motorină, acciza creşte de la 1.625,37 lei/1.000 de litri la 1.674,55 lei/1.000 de litri, o scumpire de circa 50 de lei. Aşadar, litrul de motorină se scumpeşte cu 5 bani.

Acciza la ţigări urcă de la 1 ianuarie 2021 la 533,97 lei per mie, după ce la 1 ianuarie 2020 acciza a fost fixată la 503,97 lei per mie. Începând cu data de 1 aprilie 2021, nivelul accizei la ţigarete va fi de 563,97 lei/1.000 de ţigarete.

Autorităţile justifică majorarea accizelor la ţigarete prin faptul că trebuie evitată declanşarea infringementului împotriva României pe motiv că în ţară acciza globală pe ţigarete nu reprezintă cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, aşa cum prevede Directiva 2011/64/UE.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More