Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Vine frigul! Ninsori şi viscol la munte, ploi în rest

0 305

Octombrie 2019, una dintre cele mai călduroase luni din ultimii 50 de ani, se încheie cu o răcire semnificativă pentru majoritatea zonelor din ţară. Începând cu ziua de marţi, 29 noiembrie, aerul rece va ajunge în vest, nord şi în nord-est. În acelaşi timp şi aria de nebulozitate va cuprinde treptat cea mai mare parte a ţãrii.

Vor fi ploi în general moderate cantitativ, ziua în jumãtatea de nord, apoi şi în restul teritoriului.

Pe parcursul zilei, în zona montanã înaltã vor fi precipitaţii mixte, dar seara şi noaptea, la altitudini de peste 1400 m, treptat vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, dar pe arii restrânse, cu caracter temporar şi în restul zonelor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8…10 grade în nordul Moldovei şi 20…22 de grade local în Oltenia şi sudul Banatului.

Miercuri 30 octombrieprocesul de rãcire a vremii va continua şi se va resimţi în jumãtatea de sud a ţãrii, în timp ce valorile termice nocturne vor fi mult mai mici decât în intervalul precedent, urmând a se situa în jurul pragului de îngheţ în nord şi în centru.

Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 13 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi dealurile Munteniei. Valorile minime se vor situa între -3 şi 7 grademai scãzute în zonele depresionare din nord-vest şi centru, spre – 6 grade în estul Transilvaniei.  În zonele montane, în special la altitudini mari, va ninge viscolit.

Acest interval cu vreme mai rece va fi în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, urmând ca temperaturile să crească din nou de sâmbătă, 2 noiembrie.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More