Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Volumul de poezii ”Prin grădina de poveste”, semnat de Raveca Vlașin, lansat azi la Dej – FOTO/VIDEO

0 43

Iubitori de artă și cultură au luat parte azi în număr mare la un eveniment de lansare de carte organizat de Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – Despărțământul ”Dr. Teodor Mihali” Dej.

Evenimentul organizat la Cercul Militar Dej a avut-o în prim-plan pe dejeanca Raveca Vlașin, autoare a mai multor cărți pentru copii. Ultimul să volum de poezii ”Prin grădina de poveste”, vine să încununeze o carieră îndelungată și fructuoasă, acesta fiind al șaptelea volum al autoarei.

În fața numerosului public prezent la lansare și a autorităților locale, dar și a invitaților din cadrul ASTRA Năsăud, Radu Găvrilă, președintele Despărțământului ”Dr. Teodor Mihali” Dej a făcut o succintă prezentare a operelor autoarei, dând apoi cuvântul celor care au vrut să transmită un mesaj la eveniment. Printre aceștia s-au aflat și primarul Costan Morar și viceprimarul Aurelian Mureșan, care au devenit în ultima perioadă o prezență constantă la astfel de evenimente culturale desfășurate la Dej.

Pentru Raveca Vlașin evenimentul a fost unul încărcat de zâmbete și emoții, laudele și felicitările primite din partea celor care au luat cuvântul fiind de-a dreptul emoționante.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.