Votul ”pentru” imunitate i-a adus deputatului clujean Adrian Gurzău suspendarea din PDL
Colegiul director al Partidului Democrat Liberal a decis suspendarea din organizația politică a trei deputați după ce aceștia au votat ”pentru” sau s-au abținut la votul din Parlament privind modificările Codului Penal. Au fost suspendați Adrian Gurzău, Gheorghe Udriște și Dragoș Gunia.

Anunțul a fost făcut de către Vasile Blaga, președintele PDL, care a mai spus că pe perioada de trei luni cât sunt suspendați din partid, cei trei deputați nu vor putea participa la votul în Parlament.
„Am avut trei colegi, doi au votat «pentru» la modificarea unui articol din Codul Penal care se referă la incompatibilităţi, deci trei au votat «pentru» şi unul s-a abţinut, i-am audiat şi eu cred în sinceritatea lor când au spus că au greşit, dar până la urmă discutăm despre imaginea PDL şi prin votul majorităţii membrilor Colegiului director au fost sancţionaţi cu suspendare pe o perioadă de trei luni din partid”, a spus Blaga, informează Mediafax.
De cealaltă parte, deputatul clujean Adrian Gurzău spune că el a votat împotriva modificării Codului Penal și că este vorba despre o eroare electronică faptul că a apărut că a votat ”pentru”.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.