Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Zalău ajută Colectiv”, petiția care cere ca banii pentru artificiile de 1 Decembrie și Revelion să fie donați victimelor din Colectiv

0 111

Un tânăr din Zalău a lansat o petiție online prin care solicită Primăriei și Consiliului Local ca banii pe care i-ar fi cheltuit în acest an pentru artificii să fie donați victimelor din clubul Colectiv.

Darius Groza, cel care a inițiat petiția online, spune că locuitorii Zalăului se pot lipsi în acest an de artificiile de 1 Decembrie și Revelion, iar banii care ar urma să fie cheltuiți pentru aceste efecte pirotehnice să fie donați victimelor din Colectiv.

Textul petiției:

În atenția Primăriei Zalău

Consiliul Local al Municipiului Zalău

Urmând precedentul stabilit de Consiliul Local Alba Iulia* cetățenii subsemnați solicită anularea tuturor focurilor de artificii programate pentru serbările Zilei Naționale din 1 Decembrie 2015, precum și pentru serbările de sfârșit de an 2015.

De asemenea, vă solicităm să aprobați ca toate sumele de bani care ar fi fost, în mod normal, destinate acestori focuri de artificii să fie donate victimelor tragediei din clubul Colectiv, printr-un proces transparent, prezentat public pe website-urile instituțiilor antemenționate, în termen de 7 zile după trecerea fiecărei sărbători menționate sau mai repede.

Cu respect, cetățenii.

O inițiativă de acest gen a avut deja succes la Alba Iulia, tot în urma unei petiții online semnată de 300 de persoane, în urma căreia consilierii locali au aprobat ca sumele rezervate focurilor de artificii să fie donate.

”Odată cu strângerea de semnături și popularizarea petiției, mă ocup personal de predarea listei de semnatari și a unei cereri oficiale în numele lor, la Primărie în Zalău”, spune Darius Groza.

Până în acest moment, petiția a fost semnată de peste 250 de persoane.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More