Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Zalău: Card de călătorie pentru pensionari pe mijloacele de transport în comun

0 88

Începând de marți, 2 martie 2021, Societatea Transurbis eliberează titlul gratuit de călătorie sub formă de “card pensionar”, personalizat cu datele și fotografia beneficiarului.

Titlul de călătorie “card pensionar” are valabilitate un an, iar beneficiarul are obligația de a valida cardul la fiecare urcare în autobuz.

Documente necesare pentru obținerea “cardului pensionar”:

  • copie și original de pe cuponul de pensie sau copie și original de pe decizia de pensionare;
  • copie și original BI/CI;
  • cerere și declaraţie pe propria răspundere pentru eliberarea gratuită a cadrului de călătorie pe mijloacele de transport ale SC Transurbis SA.

Punctele de eliberare a cardurilor sunt:

  • Cartier Brădet, str. Gheorghe Doja – de luni până duminică, în intervalul orar 6.00-23.00;
  • Clădirea Transilvania (Piața Iuliu Maniu) – de luni până vineri, în intervalul orar 6.00-22.00 și sâmbătă, în intervalul orar 7.00-15.00;
  • Uz Casnic (str. Armoniei) – de luni până vineri, în intervalul orar 6.00-22.00 și sâmbătă, în intervalul orar 7.00-15.00.

Beneficiază de această facilitate pensionarii cu domiciliul în Municipiul Zalău, indiferent de vârsta sau de motivele de pensionare, precum și persoanele vârstnice definite conform art.l, alin.4 din Legea 17/2000 republicată, privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice (adică persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege), inclusiv copiii care beneficiază de pensie de urmaş, cu domiciliul în Zalău.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More