Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Zece dintr-o lovitură. Grupare infracțională care distribuia în Cluj substanțe etnobotanice, destructurată de polițiști

0 308

O grupare infracțională care vindea în Cluj-Napoca substanțe cu efect psihoactiv a fost destructurată de oamenii legii, cei zece membri ai grupării primind mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Printre membrii grupării se află și fiii unei avocate din Cluj-Napoca, informează Evenimentul Zilei.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, la data de 11.04.2017, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, au efectuat un număr 19 percheziții domiciliare pe raza judeţului Cluj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din mai mulţi suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive”, se arată în comunicatul DIICOT.

Conform anchetatorilor, în perioada 2016 – 2017, pe raza municipiului Cluj-Napoca a acţionat o reţea de distribuire şi plasare pe piaţa de consumatori a unor substanţe cunoscute generic sub denumirea de „substanţe etnobotanice”, al cărei principal scop era obţinerea unui profit material substanţial prin procurarea, distribuirea, plasarea pe piaţă, ambalarea, transportarea, manipularea şi stocarea – depozitarea de substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză a fost găsită şi ridicată cantitatea de circa 3 kilograme de substanţe psihoactive, 50 de plicuri cu substanţe psihoactive, trei cântare şi instrumente de consum, precum şi sumele în cuantum de 20.210 lei, 2.305 euro şi 20 de lire sterline.

Respectivul praf se vinde cu prețuri între 30-50 de lei, profitul traficanților fiind dublu. Respectivul praf este adus din China, prin intermediul poștei, având ca destinatar, de regulă, unul dintre membrii rețelei.

Membrii grupării infracționale au fost prezentați în fața judecătorilor, care au dispus arestarea preventivă a acestora. Printre ei se află și Elias și Ibrahim Dairatani, fiii unei cunoscute avocate din baroul Cluj, Monica Dairatani.

Alături de aceștia au fost arestați preventiv Adrian-Silviu Făgădar, Kallo Imre, Kallo Marius, Daniel-Florin Mara, Imre-Claudiu Otvos, Costel-Marian Penciuc, Marian-Gabriel Suciu și Adrian-Cristian Veber.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More