Zece unități de învățământ din Cluj, parțial închise din cauza gripei
Aproape 4.000 de elevi din întreaga țară nu merg la școală în aceste zile după ce zeci de unități de învățământ au fost închise total sau parțial din cauza epidemiei de gripă.
Astfel, cele 10 unități de învățământ din județul Cluj care au cursurile parțial suspendate sunt: Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” Dej, Scoala Gimnaziala „Octavian Goga” Cluj-Napoca, Scoala Gimnaziala „Ion Creanga” Cluj-Napoca, Scoala Gimnaziala Luna de Sus, Colegiul National „Emil Racovita” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Elf” Cluj-Napoca, Liceul teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca, Liceul „Waldorf” Cluj-Napoca și Scoala Gimnaziala „Ioan Bob” Cluj Napoca și gradinița „Licurici” din Cluj-Napoca.
Iată, mai jos, situația la nivel național, centralizată joi, 13.02.2020, de Ministerul Educației, privind unitățile de învățământ închise integral/parțial:
În județul Argeș este o unitate de învățământ închisă parțial
În județul Brașov sunt 15 de unități de învățământ închise parțial
În Municipiul București sunt 49 de unități de învățământ închise parțial
În județul Călărași este o unitate de învățământ închisă parțial
În județul Cluj sunt 10 unități de învățământ închise parțial
În județul Constanța sunt cinci unități de învățământ închise parțial
În județul Dâmbovița sunt două unități de învățământ închise parțial
În județul Ialomița este o unitate de învățământ închisă parțial
În județul Iași este o unitate de învățământ închisă parțial
În județul Ilfov sunt patru unități de învățământ închise parțial
În județul Maramureș sunt două unități de învățământ închise parțial
În județul Mureș este o unitate de învățământ închisă integral
În județul Olt este o unitate de învățământ închisă parțial
În județul Sălaj sunt patru unități de învățământ închise parțial
În județul Sibiu sunt două unități de învățământ închise parțial
În județul Suceava sunt șase unități de învățământ închise parțial
În județul Teleorman este o unitate de învățământ închisă parțial
În județul Timiș este o unitate de învățământ închisă parțial
Potrivit Ministerului Educației, 3.839 de elevi sunt afectați (stau acasă), joi, din cauza suspendării cursurilor din aceste unități de învățământ.