Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Zeci de apeluri la 112 după ploile torențiale din Maramureș

0 23

Pompierii băimăreni au intervenit ieri după-amiază pentru înlăturarea efectelor produse de ploaia torențială care s-a abătut asupra orașului și împrejurimilor acestuia.

Prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 au fost primite 40 de apeluri. Din cadrul Detașamentului de Pompieri ” Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare au intervenit 12 subofițeri cu 5 autospeciale și o motopompă pentru evacuarea apei din 11 subsoluri.

De asemenea, pompierii au decolmatat un podeț și au degajat carosabilul de un copac pe strada Crișan, se mai arată în comunicatul ISU Maramureș.

Tot ieri, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea a două incendii izbucnite în bucătăriile unor locuințe din Baia Mare și Sighetu Marmației. În urma incendiilor au ars mase plastice din componența unui robot de bucătărie și o oală cu mâncare uitată pe aragaz.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.