Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Zeci de dejeni aduși în pragul disperării de un cabinet medical care funcționează fără acorduri – FOTO

0 292

Un cititor al site-ului Someșeanul.ro ne-a transmis pe adresa redacției zeci de documente și fotografii prin care demonstrează o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mult timp atât el și familia lui, cât și vecinii acestuia, care locuiesc pe strada I.C. Brătianu din Dej.

Concret, omul spune că toate necazurile au început de când la parterul scării în care locuiește și-a făcut apariția un cabinet medical. Acesta susține că el și vecinii lui nu și-au dat acordul pentru ca la adresa respectivă, chiar față în față cu ușa lui să funcționeze o firmă și, totuși, cabinetul medical funcționează cu program zilnic, iar pacienții acestuia i-au adus în pragul disperării pe locatari.

Numeroasele încercări ale locatarilor de a o convinge pe proprietara cabinetului, dr. Teodora Haitonic, de a face o intrare laterală în cabinet, pentru ca pacienții să nu intre prin casa scării, s-au dovedit sortite eșecului. Locatarii au organizat chiar și ședințe, au semnat adrese și procese verbale, pe care a semnat și ștampilat de luare la cunoștință chiar și proprietara cabinetului, dar tot fără rezultat.

Văzând că eforturile lor de a scăpa de pacienții gălăgioși și mizerabili ai cabinetului medical sunt în zadar, locatarii au făcut apel la autorități. Au trimis adrese și petiții la Colegiul Medicilor Cluj, Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică, Primăria Municipiului Dej sau Poliția Municipiului Dej.

Răspunsul Colegiului Medicilor a fost că ”am luat act de cele reclamate de Dvs., însă acestea exced competențelor legale ale Colegiului Medicilor Cluj. Cu toate acestea, i-am învederat dnei. Dr. Haitonic Teodora stela necesitatea respectării prevederilor legale care au stat la baza autorizării cabinetului medical al cărei titular este, precum și încercarea de a găsi o cale de rezolvare amiabilă a diferendului existent.

De la Ministerul Sănătății, asociația de locatari a blocului cu pricina a primit răspuns că petiția a fost redirecționată către ”Direcția de Sănătate Publică cluj, în vederea analizei aspectelor semnalate și a identificării modalităților legale de soluționare. Concluziile analizei vă vor fi comunicate de către reprezentanții acestei instituții. Menționăm că Direcția de Sănătate Publică Cluj este autoritatea competentă în soluționarea petiției dumneavoastră.

Printr-un răspuns transmis în 2015, Direcția de Sănătate Publică a dat asigurări că acel cabinet ”funcționează respectând reglementările sanitare în vigoare, iar activitatea specifică de consultații și tratamente în profil medicină de familie se desfășoară cu acordul proprietarilor direct învecinați din imobil”, (asta deși locatarii spun că nu și-au dat acordul), iar la momentul controlului făcut de DSP perimetrul din jurul clădirii și casa scării erau curat întreținute.

Poliția Municipiului Dej a spus că nici această instituție nu are ce face în această problemă, pasând situația în curtea Primăriei: ”Referitor la sesizarea dvs. adresată unității noastre, vă facem cunoscut că în vederea sistării funcționării cabinetului medical SC tonic Sanitas SRL să vă adresați Primăriei Municipiului Dej, care a emis acordul de funcționare a cabinetului și care are competența legală de a-l retrage.

Așadar, oamenii s-au dus cu jalba-n proțap la Primărie, iar aici, surpriză! Cabinetul nu avea autorizație de funcționare. Răspunsul instituției sună așa: ”Urmare adresei înregistrată la Primăria Municipiului Dej cu nr. 3103 din 13.02.2015, cu privire la SC Tonic Sanitas SRL, vă facem cunoscut că urmare a verificărilor din teren am constatat că deschiderea cabinetului medical s-a făcut fără a se obține acordul de funcționare pe raza municipiului Dej conform HCL nr. 25/24.02.2005. În acest sens a fost aplicată o sancțiune contravențională și s-a dispus intrarea în legalitate.

Fără acord de funcționare de la Primărie, fără acord de funcționare în acest fel din partea locatarilor, cabinetul își desfășoară în continuare activitatea, fără să fi intrat nici până acum în legalitate.

A mai trecut un an de la ultimul răspuns primit de la Primăria Dej, fără ca acel cabinet să fie afectat cu ceva. Iar pacienții care-l vizitează zilnic, unii dintre ei mizerabili (ca să nu le zicem chiar țigani), fac o hărmălaie de nedescris, deranjând locatarii, iar casa scării și împrejurimile blocului sunt mereu pline de rahați și un miros insuportabil de urină, pentru că pacienții au transformat zona într-un adevărat WC public.

Pentru conformitate, unul dintre locatari ne-a transmis și fotografii cu mizeria din fața apartamentului său, dar și imagini surprinse cu pacienții cabinetului medical, care stau la coadă pe casa scării.

poze-rahati-cabinet-bratianu-dej

satra-de-tigani

Aceasta este realitatea cu care se confruntă zi de zi locatarii blocului T de pe strada I.C. Brătianu din Dej, încât au ajuns acum să le fie lehamite să se apropie de propria casă. ”Nu este normal să-ți fie lehamite să te duci acasă la tine, să-ți fie greață și jenă să intri în scara blocului”, spune cititorul nostru.

”Chiar nu mai știm ce să facem, Cred că cineva o ține în brațe pe doamna asta dacă de atâția ani funcționează în continuare deși nu are autorizații. Și nu știm cum să scăpăm de ea și de pacienții ei mizerabili care au transformat zona asta într-o cocină. I-am zis de nenumărate ori să-și facă intrare laterală în cabinet, iar prin casa scării să aibă acces doar locatarii, dar degeaba. Am pus interfon, am schimbat cartelele de acces, însă pacienții vin și-mi sună mie la apartament să le dau drumul în scară să meargă la cabinet”, spune dejeanul nemulțumit.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.