Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Zeci de permise reținute de polițiștii clujeni în urma acțiunilor pentru siguranța circulației

0 21

Poliţiştii clujeni au fost prezenţi vineri și sâmbătă, pe principalele artere de circulaţie pentru a fluidiza traficul şi pentru a crește gradul de siguranță rutieră.

Poliţiştii rutieri au acţionat, vineri, 08 iulie a.c., pe raza localităților urbane, precum și pe sectoarele de drum național din județul Cluj pentru fluidizarea traficului, astfel încât să fie evitate, pe cât posibil, blocajele rutiere. Totodată, activitatea a avut ca şi scop prevenirea şi combaterea abaterilor rutiere, cauze ale accidentelor de circulaţie, precum şi a transportului ilicit de mărfuri.

Acţiunea s-a axat, cu precădere, pe respectarea prevederilor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor, priorități și depășire vehicule, prioritate pietoni și reguli traversare cale ferată.

În cadrul acţiunii, pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 289 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 83.000 lei, la       O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea, 53  au vizat depășirea vitezei legale, 4 nerespectare reguli depășire și 4 neacordare prioritate pietoni. Pentru infracțiunile constatate au fost înregistrate 5 dosare penale, 3 privind fapte la regimul circulației rutiere și 2 privind alte fapte.

De asemenea, atât în baza neregulilor constate, cât şi pentru a-i determina pe conducătorii auto să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii clujeni au reţinut 16 permise de conducere şi au retras 12 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.

Sâmbătă, 10 iulie, polițiștii s-au întors în stradă, în cadrul aceleiași acțiuni.

În cadrul acţiunii, pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 251 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 82.000 lei, la       O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea, 66  au vizat depășirea vitezei legale, 7 nerespectare reguli depășire și 3 pentru conducere sub influența alcoolului. Pentru infracțiunile constatate au fost înregistrate 7 dosare penale, 5 privind fapte la regimul circulației rutiere și 2 privind alte fapte.

De asemenea, atât în baza neregulilor constate, cât şi pentru a-i determina pe conducătorii auto să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii clujeni au reţinut 34 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj continuă acţiunile de informare, prevenire şi sancţionare a abaterilor rutiere pentru a-i determina pe toţi participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să conştientizeze importanţa acestuia pentru siguranţa lor şi a celor dragi.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More