Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ziua Armatei Române sărbătorită la Dej

1 924

Zilele Armatei Române va fi sărbătorită și la Dej. Garnizoana Dej a anunțat programul dedicat acestei sărbători.

La 25 Octombrie 1944, Armata României elibera ultima brazdă de pământ românesc de sub dominaţie fascistă, moment ce s-a impus în mod firesc ca zi de sărbătoare a tuturor militarilor din Armata României. Invităm pe această cale instituţiile publice, reprezentanţii mass-media locală, unităţile de învăţământ, agenţii economici şi pe toţi cetăţenii municipiului Dej să participe alături de noi, pentru a cinsti împreună memoria eroilor neamului şi a le aduce un pios omagiu.

În Garnizoana Dej, manifestările dedicate acestei sărbători, se vor desfăşura după următorul program:

  • în data de 24.10.2018, începând cu orele 14.00, la Clubul Unității Militare 01020 Dej , vor avea loc următoarele activităţi:
    • festivitatea de premiere a participanţilor la concursurile militar-sportive organizate cu ocazia ZILEI ARMATEI ROMÂNIEI, respectiv a participanţilor la competiţia CUPA PRESEI LA TIR;
    • simpozion dedicat aniversării ZILEI ARMATEI ROMÂNIEI;
  • în data de 25.10.2018, începând cu orele 11.30, la „Monumentul Eroilor” din Cimitirul Dealul Florilor, va avea loc un ceremonial militar-religios, după cum urmează:
    • Te-Deum;
    • Depuneri de coroane şi jerbe de flori;
  • în data de 25.10.2018, începând cu orele 13.00, în Piaţa Bobâlna din Dej, vor avea loc următoarele activităţi:
    • Program cultural-artistic;

În perspectiva sărbătoririi Zilei Armatei României, Baza 4 Logistică ,,TRANSILVANIA”, a organizat competiţii sportive de fotbal, volei, baschet şi şah. Pentru participarea la competiţii, pe lângă echipele constituite din unităţile militare din garnizoana Dej, au fost trimise invitații de participare și principalelor instituții.

Câştigătorii competiţiilor organizate au fost:

 

  1. Fotbal:

– locul III  – Salina Ocna Dej;

– locul II    – Unitatea militară 01055;

– locul I     –  Penitenciarul Gherla;

 

  1. Volei:

– locul III   – Unitatea militară 01020;

– locul II     – Unitatea militară 01055;

– locul I      –  Penitenciarul Gherla;

 

  1. Baschet:

– locul III   – Compania 411 Sprijin;

– locul II    – Unitatea militară 01055;

– locul I     –  Unitatea militară 01020;

 

  1. Şah:

– locul III  – Cap. Mărginean Nicolae – Unitatea militară 01055;

– locul II    – Lt. Stroia Călin – Unitatea militară 01020;

locul I     – Plt.adj.pr. Mare Cristian – UM 01055;

De asemenea Baza 4 Logistică ,,TRANSILVANIA” a organizat „CUPA PRESEI LA TIR” cu jurnaliştii acreditaţi din garnizoana Dej. Şedinţele de tragere s-au desfăşurat în poligonul „Valea Urişorului”.

Se acordă Diplome de participare, următorilor participanți:

  • Bumb Anca;
  • Dobocan Dragoș;
  • Bota Adrian;
  • Szabo Ioan;
  • Cociș Dorin;

Câştigătorii competiţiei „CUPA PRESEI LA TIR”, au fost:

 

– locul III  – Cornea Marius și Bogdan Damian;

– locul II    – Maxim Irina;

– locul I     – Mânzat Laurențiu;

Se premiază de asemenea, câştigătorul concursului de tragere DUEL DE FOC: – Szabo Szilard.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Berbelu spune

    Penitenciarul concurează cu UM/MApN? Pe baza căror criterii?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.