Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ziua în care am fost cu toții dinamoviști, am fost cu toții oameni, am fost cu toții Patrick Ekeng

1 4

Am urmărit aseară, parcă împietrită, imaginile transmise în direct de pe stadionul Ștefan cel Mare. Nu am urmărit tot meciul, dar am prins exact momentul când staff-ul medical al dinamoviștilor pătrundea pe teren. Nu am înțeles ce se întâmplă, vedeam reluările, am văzut intervenția tardivă, mult prea tardivă, a ambulanței și încă nu mă dumiream care este situația concretă.

Auzeam comentariul de la televizor, dar nu-l ascultam, parcă sunetul era undeva departe și nu înțelegeam limba. N-am văzut nici alb-roșu, nici verde, nici galben, nici roș-albastru. Totul era gri, de parcă ecranul plasmei era lovit în punctele esențiale. Gazonul era un gri închis, oamenii erau toți negri la față, grafica de pe ecran era un gri pal, iar culorile erau dispărute de pe fața pământului.

În acel moment n-a contat pentru mine că sunt stelistă de mică, n-a contat că omul acela care agoniza pe teren era negru sau alb, n-a contat că ar fi fost jucătorul lui Dinamo sau al Barcelonei. Era un OM, unul care suferea profund în fața unui stadion întreg și trăgea în piept ultimele grame de aer în fața unei țări întregi.

Au urmat clipele de zbatere haotică a personalului medical pe terenul de joc, modul barbar în care a fost pus pe targă, faptul că în afară de câteva atingeri, OMUL acela nu a beneficiat de o mască de oxigen, un masaj cardiac, sau ceva ce să semene măcar cu medicina de urgență.

Apoi, transportul la spitalul aflat în imediata apropiere, transmisiunile și mesajele care veneau pe rețelele de socializare. ”Patrick Ekeng este pe Terapie Intensivă, este resuscitat”. Și minutele treceau ca un stol de corbi în zbor, și treceau clipele, iar veștile nu deveneau mai bune cu fiecare secundă.

După o jumătate de oră, situația era aceeași: ”Ekeng este resuscitat. Zece medici se luptă să-l țină în viață.”

La un moment dat, după aproape o oră de când tânărul camerunez se prăbușise la centrul terenului, veștile dinspre Floreasca erau că Ekeng mai avea puls. Dar doar puțin și sacadat, pentru ca apoi să-l piardă, și iar să-l regăsească în urma eforturilor supraomenești ale medicilor. Zece, douăzeci de medici, câți or fi fost, sunt sigură că toți au depus toate eforturile pentru a-l salva. O jumătate de oră mai târziu, verdictul devastator a venit: ”Ekeng a decedat!”

Clipe tragice la un meci de Liga 1. Jucătorul lui Dinamo, Patrick Ekeng, s-a prăbușit pe teren și a murit la spital – VIDEO

Cum? Cum se poate ca în secolul 21 să mai existe astfel de cazuri? Cu ambulanța la 50 de metri de tine, cu spitalul de urgență la 100 de metri de stadion, cu zeci de medici în jurul tău, tu, un tânăr de 26 de ani din Camerun, venit în România pentru o viață mai bună, îți dai ultima suflare în fața unor oameni cu zeci de ani de experiență și pregătire profesională, în fața unor salvatori care nu te-au putut salva? Cum?

Dar nu este de datoria mea să caut vinovați, nu este treaba mea să mă pronunț asupra unor diagnostice și proceduri medicale pe care nu le stăpânesc. Sunt alții care trebuie să facă asta, să caute și să ne ofere răspunsuri la întrebările care ne macină, să găsească vinovații și să-i tragă la răspundere dacă au greșit.

Un alt aspect m-a frapat și m-a impresionat până la lacrimi. Încă de la aflarea și răspândirea veștii că Ekeng a trecut în neființă, în România, cel puțin pentru 24 de ore n-a mai existat Dinamo, Steaua, Rapid sau CFR, n-au mai existat rivalități, n-au mai existat conflicte. Fotbalul românesc a devenit un tot unitar, cluburile și-au pierdut identitatea cunoscută, iar suporterii au uitat de ură și s-au îmbrățișat fizic sau virtual într-o horă a plângerii colective.

Doliu în fotbalul românesc. Finala Cupei și toate meciurile din competițiile interne vor fi amânate

După o mică izbucnire în fața spitalului când au aflat crunta veste a morții fotbalistului dinamovist, fanii alb-roșilor și-au strigat spre cer durerea, au invocat zei, Dumnezei și Cristoși, apoi au plecat capul și au plâns. Alături de ei, am plâns și eu în fața televizorului, cum sunt convinsă că au vărsat cel puțin o lacrimă și alte mii de suporteri ai altor echipe din campionatul românesc.

Pentru că în fața unei asemenea tragedii, în momentul unui asemenea deznodământ înfiorător, suntem cu toții oameni, avem suflete și simțim și împărtășim durerea celui care plânge lângă noi.

Iar acest lucru s-a confirmat cel mai concret în cursul zilei de azi, când pe arena câinilor din Ștefan cel Mare echipe ca Steaua, Rapid sau Concordia Chiajna au fost aplaudate de suporterii dinamoviști.

Obișnuiți să fie huiduiți, înjurați, huliți sau chiar agresați, steliști sau rapidiști, au fost întâmpinați cu aplauze și zâmbete triste de către suporterii marii rivale.

Iar asta dovedește că o asemenea tragedie te face să nu mai vezi culorile, să nu mai simți ura, să nu te mai gândești la rivala sau dușmanul de moarte.

Sute de persoane au trecut azi pe la stadionul lui Dinamo, dar nu gândindu-se la Dinamo, Steaua sau Rapid. Nu gândundu-se la Bârleanu, FRF sau LPF, fără a le trece prin minte măcar o secundă situația din calsament, restanțele financiare de la cluburi sau locul echipelor românești în cupele europene. Cu toții aveau în gând doar clipele tragice când Patrick Ekeng și-a dat duhul pe terenul de fotbal.

Cu lacrimi în ochi, unii plângând chiar ca țâncii de țâță, cu toții au aprins o lumânare, au rostit în gând o rugăciune și au deplâns soarta unui OM al cărui suflet s-a înălțat la ceruri, dar care a lăsat în urma sa mai multe goluri. Un gol în semifinala de Cupă cu Steaua, un gol în sufletul familiei sale greu încercate, și un gol în sufletul colectivului dinamovist, care este, iată, la a doua mare lovitură de acest gen în urma căreia un jucător moare în timpul unui meci de fotbal.

Dar a lăsat un gol și în sufletul nostru, al tuturor celor care urmărim cu interes competițiile fotbalistice, iar acum, azi, încă de azi-noapte, cu toții am fost dinamoviști. Pentru cel puțin 24 de ore întreaga suflare fotbalistică românească și nu numai a avut culorile alb-roșu în suflet și Dinamo a fost echipa cu cei mai mulți suporteri din România.

Ce va fi mâine, ce va fi săptămâna viitoare? Vom vedea. Vom uita probabil sentimentele de indignare și frustrare de noaptea trecută, ni se vor șterge din minte scenele horror de pe gazonul stadionului din Ștefan cel Mare, vom pierde în uitare zâmbetul șiret al tânărului Patrick și vom reveni la viața noastră de zi cu zi, la rivalitățile de-o viață, la măcinările și stresul care ne inundă viețile. Dar până atunci, suntem cu toții Patrick Ekeng, suntem cu toții dinamoviști, suntem cu toții oameni.

Comentarii