Ziua Europei în paradă la Dej – FOTO/VIDEO
Elevii unităților de învățământ din Dej au defilat și în acest an în centrul orașului în cadrul paradei statelor Uniunii Europene, un eveniment cuprins în cadrul manifestărilor organizate de Primăria Municipiului Dej și Muzeul Municipal Dej cu ocazia Zilei Europei.
Manifestările au fost deschise cu un concert susținut de fanfara municipiului Dej, condusă de dirijor Vasile Sima-Minea. După interpretarea imnului Uniunii Europene de către Corala „Armonia” a Casei Municipale de Cultură Dej, evenimentul a cuprins parada statelor Uniunii Europene organizată de liceenii dejeni.