Ziua Europei va fi marcată, joi, la Dej
Ziua Europei va fi marcată, joi, la Dej. Activitățile vor debuta la ora 13:00.
Primăria Municipiului Dej organizează joi, 9 mai, manifestări dedicate Zilei Europei. Activitățile vor debuta la ora 13:00 în Piaţa Bobâlna unde va avea loc un concert susținut de Fanfara reprezentativă a municipiului Dej, dirijor Vasile Sima-Minea.
Evenimentul dedicat Zilei Europei va continua după următorul program:
– Intonarea Imnului Naţional
– Intonarea Imnului Europei
– Mesajul primarului municipiului Dej, Morar Costan
– Parada statelor Uniunii Europene, cu participarea elevilor liceelor dejene
– Prezentare realizată de prof. Constantin Albinetz
– Concert susținut de Corala „Armonia” a Casei Municipale de Cultură, dirijor: Doina Sima-Minea
Evenimentul va fi prezentat de Mariana Reman.