Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ziua Femeii sărbătorită mai repede la Dej – FOTO

0 57

Sala Mare a Primăriei Dej a fost azi neîncăpătoare la spectacolul dedicat sărbătoririi Zilei Femeii, eveniment organizat în colaborare cu Centrul Cultural ARTA Dej.

Spectacolul, prezentat ca de obicei de Mariana Reman, a adus în fața numerosului public spectator artiști și interpreți de toate vârstele din Dej, întreg evenimentul fiind dedicat sărbătoririi femeii și mamei.

Evenimentul a debutat cu momentul artistic susținut de „Licuricii literari” ai Casei de Cultură (Instructor: Mariana Reman), fiind continuat de dansuri de societate susținute de Clubul „Latino Angels” (Instructor: Alexandru Miheştean).

Pe scenă au urcat apoi Trupa „Delir” (Sebi Bogdan și Cătălin Prunean), Grupul ”Româncuțele” al Casei de Cultură (Coordonator artistic: Doina Sima – Minea) și Marin şi Petra Grad cu un moment de muzică folk.

Aplaudați la scenă deschisă au fost din nou dansatorii Ansamblului folcloric „Someşana” al Casei de Cultură, care au prezentat un Dans de perechi, Joc din Codru, Drag mi-i jocul românesc (Instructori coregrafi: Lucian şi Reghina Tecar, Coordonator artistic: Doina Sima – Minea)

Printre momentele de dansuri populare, pe scenă au urcat tineri interpreți dejeni, Marius Bogdan și Alexandra Mureșan (Coordonator: Felix Gălan – Cercul Militar Dej), Dana Feherdi, dar și voci deja consacrate ale folclorului local și regional: Zina Doboş, Claudiu Moldovan, Iulia Iosip, Cristina Beldean – Moşuţan, Alina Zanc, Adela Zanc, Ioan Dordoi, acompaniați de Orchestra „Someşana” a Casei de Cultură – suite de orchestră (Conducerea muzicală: prof. Zenu Zanc).

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1403548493041247.1073742364.467241263338646&type=3

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More