Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ziua maghiarilor de pretudindeni a fost sărbătorită azi la Dej – FOTO/VIDEO

0 19

Sala Mare a  Primăriei Dej a fost azi neîncăpătoare la sărbătorirea Zilei maghiarilor de pretudindeni, eveniment organizat an de an în 15 martie la Dej, dar și în majoritatea orașelor din Transilvania.

Sute de persoane au dorit să ia parte la programul pregătit de organizatori, printre oaspeții de onoare aflându-se și primarul Costan Morar și viceprimarul Aurelian Mureșan, consilieri locali și reprezentanți ai partidelor politice din Dej.

Evenimentul organizat de Asociația Culturală ”Kadar Jozsef” și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Dej, a cuprins un program cultural-artistic, susținut de elevi ai claselor de limba maghiară de la Școala ”Mihai Eminescu” Dej, care au prezentat o piesă de teatru, au recitat poezii, au cântat și au dansat.

Programul, al căror gazde au fost consilierii locali Anamaria Kovrig și Lorand Varga, a cuprins și un moment special și emoționant, profesorul Janossi Sandor primind din partea primarului Costan Morar titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Dej, îndrăgitul profesor fiind ovaționat în picioare de sutele de participanți, mare parte dintre aceștia fiindu-i elevi.

După spectacolul cultural-artistic de la Sala Mare a Primăriei Dej, participanții au pornit în marș spre monumentul ”Leu” de pe strada Țibleșului, unde au depus coroane și jerbe de flori în memoria eroilor care s-au jertfit în sângeroasele lupte care au avut loc în noiembrie 1848, între armata austro-ungară și revoluționarii maghiari.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.