Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ziua Națională a României, sărbătorită în Baia Mare

0 38

Instituția Prefectului județul Maramureș, Primăria municipiului Baia Mare și Garnizoana Baia Mare organizează ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a României, care se va desfășura marți, 1 Decembrie 2015, în municipiul Baia Mare.

Ceremonia va avea loc de la ora 10.00, la Monumentul Ostașului Roman din Baia Mare.

Sunt invitați să participe personalități civile și militare ale județului Maramureș, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai partidelor politice, instituțiilor culturale, științifice și religioase, ai asociațiilor, ligilor și fundațiilor cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevii, studenții, reprezentanții mass-media, pe toți cetățenii județului Maramureș și ai municipiului Baia Mare.

Ceremonia va începe cu onorul acordat prefectului județului Maramureș, salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureș, prezentarea oficialităților, intonarea imnului național și oficierea serviciului religios.

Despre importanța acestui eveniment, vor susține alocuțiuni Prefectul Județului Maramureș, Președintele Consiliului Județean Maramureș și Primarul Municipiului Baia Mare.

Se vor depune coroane și jerbe de flori la Cimitirul Comemorativ și la Monumentul Ostașului Roman, iar la finalul ceremoniei, detașamentul de onoare va prezenta onorul tuturor participanților la acest eveniment.

Marți seara, în centrul istoric al municipiului Baia Mare a fost instalat și pomul de Crăciun care va lumina pe perioada sărbătorilor de iarnă. Potrivit primarului Cătălin Cherecheș, pomul este un molid adus de la 40 de kilometri distanță, fiind decretat de edilul Băii Mari ”bradul României”, pentru că este cel mai mare și mai frumos.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.