Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

„Ziua Recoltei – miros de toamnă aurie”, la Școala Gimnazială Chiuiești

0 152

Cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei, la Şcoala Gimnazială din Chiuieşti, judeţul Cluj s-a desfăşurat acţiunea intitulată „Ziua Recoltei – miros de toamnă aurie”.

La această activitate au participat toate cadrele didactice de la Grădiniţa din Chiuieşti şi de la Şcoala Gimnazială, Chiuieşti, preşcolarii şi elevii, numeroşi părinţi şi bunici, locuitori ai comunei Chiuieşti.

Primarul comunei, Gavril Mihuţ, şi reprezentanţii Centrului Turistic Chiuieşti au fost și ei prezenţi la această activitate.

În deschiderea manifestării a vorbit profesoara Mihaela-Elena Hango, directoarea Şcolii Gimnaziale Chiuieşti, care s-a referit la Ziua Mondială a Alimentaţiei (16 Octombrie ) şi la scopul umanitar al acţiunii organizate.

Fiecare grupă de grădiniţă şi fiecare clasă a avut standul propriu unde au fost expuse fructe (mere, pere, struguri, gutui), zacuscă, compoturi, gemuri, dulceţuri, produse specifice localităţii (plăcinte creţe, silvoiţă, pâine de casă). La final s-au acordat premii pentru „cei mai buni negustori „, „cel mai bogat stand”, etc.

Pe lângă aspectul umanitar s-a avut în vedere şi educaţia antreprenorială a elevilor.

Acţiunea „Ziua Recoltei – miros de toamnă aurie” a fost o reuşită deplină, spun organizatorii.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.