Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ziua Sportului ajunge la a treia ediție la Zalău

0 5

ziua sportului zalau

Cea de-a treia ediție Ziua Sportului de la Zalău se pregătește de start. Evenimentul organizat de TenarisSilcotub va avea loc pe 18 mai, în Piața 1 Decembrie 1918, începând cu ora 8:00.

Elementele celui mai mare proiect sportiv dedicat comunității au rămas neschimbate: două crosuri, de 3 km și 10 km, precum şi diverse activităţi sportive: fotbal, baschet, volei şi alte competiţii pentru familii.

Acesta este al treilea an consecutiv în care, la Ziua Sportului TenarisSilcotub, participanți de toate vârstele au ocazia de a se împrieteni cu sportul în diferitele sale forme.

Gabriela Szabo, campioană mondială și olimpică la atletism și Diana Oprea, campioană mondială la fitness, vor sosi la Zalău cu ocazia evenimentului. Cele două campioane îi vor încuraja pe alergători și le vor transmite tuturor participanților din pasiunea lor pentru mișcare, iar Cabral şi Carmen Brumă, cei doi MC ai evenimentului, vor anima atmosfera și îi vor mobiliza pe toți cei prezenți la Ziua Sportului.

ULTIMELE ZILE DE ÎNSCRIERI ONLINE PENTRU 10 KM

Cele două crosuri, de 10 km şi 3 km, se vor desfăşura pe Bulevardul Mihai Viteazul, cu plecare de la Casa de Cultură a Sindicatelor, trecerea de pietoni din faţa ceasului.

Pentru crosul de 10 km, al cărui start va fi la ora 10:00, alergătorii se mai pot înscrie online pe site-ul www.ziuasportuluitenaris.ro până la data de 16 mai 2013. Totuși, înscrierea va continua și în ziua evenimentului, pe 18 mai 2011, la mesele amenajate în Piața 1 Decembrie 1918, între orele 08:00 – 09:30.

Alergătorii crosului de 3 km vor auzi fluierul de start la ora 12:00, iar înscrierile se vor face exclusiv în dimineaţa competiţiei, între orele 8:00-11:30, în zona evenimentului.

Clasamentul alergătorilor pentru ambele crosuri va fi realizat cu ajutorul unui sistem de monitorizare electronică. Pentru ridicarea cipurilor, alergătorii trebuie să se prezinte la zona de înscrieri cu cel puțin jumătate de oră înainte de start. Predarea se va face pe baza cărţii de identitate și a unei garanții în valoare de 5 lei, care va fi restituită după finalizarea cursei, odată cu returnarea cipului de alergare.

MIȘCAREA ESTE PREMIATĂ

Cele două crosuri, de 10 km și 3 km, își așteaptă alergătorii cu premii atractive. Astfel, câștigătorii de la 10 km vor fi recompensați cu aparate electronice:

Clasament general: locul I: Tabletă Smart, locul II: Telefon Smart, locul III: Sistem de navigație GPS,

Clasament angajați TenarisSilcotub: locul I: Tabletă Smart, locul II: Telefon Smart, locul III: eBook Reader.

Cei care acceptă provocarea celor 3 km vor fi recompensați cu vouchere pentru echipament sportiv (locul I: voucher în valoare de 500 lei, locul II: voucher în valoare de 350 lei, locul III: voucher în valoare de 250 lei).

În plus, toţi alergătorii vor putea câştiga unul dintre premiile tombolei Ziua Sportului: 2 biciclete, 5 aparate de fitness pentru picioare și 5 aparate fitness. Pentru a participa, fiecare alergător trebuie să completeze talonul de participare primit la înscriere şi să îl introducă în urnă, la finalul competiţiilor.

Poster Ziua Sportului_Zalau 2013

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.