Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Zonele metropolitane unde declaraţia pe propria răspundere nu este necesară

0 903

Conform Legii 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, zona metropolitană „cuprinde teritoriul administrativ al oraşului centru polarizator şi al unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în zona de navetism a acestuia, la distanţe de până la 30 km, care respectă condiţia de contiguitate spaţială şi în cadrul căruia s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri”.

O zonă metropolitană există independent de oraşul în jurului căruia gravitează, fără a avea personalitate juridică. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din decembrie 2019, document denumit „Modele de Cooperare Interjuridiscţională”, România are în acest moment 22 de astfel de zone metropolitane.

Sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică a transmis o precizare despre cum se definește zona metropolitană în interiorul căreia cetățenii nu au nevoie de declarație pe propria răspundere pentru a se deplasa: „Sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană localitățile aflate pe o rază de până la 30 de kilometri față de principalul oraș (conform art.11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi). Totodată, se va considera zonă metropolitană Municipiul București și întreg teritoriul județului Ilfov.”

Lista celor 22 de zone metropolitane

Zona Metropolitană Bucureşti

Anul înfiinţării: 2016.

Membrii actuali: Municipiul Bucureşti, Judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov. Populaţia totală: 2.2 mil. locuitori. În prezent, Zona Metropolitană Bucureşti are aceiaşi membri de la momentul înfiinţării.

Zona Metropolitană Alba Iulia

Anul înfiinţării: 2007

Membrii actuali: Municipiile Alba Iulia şi Sebeş, oraşul Teiuş; Comune: Vinţu de Jos, Sântimbru, Ciugud, Ighiu, Galda de Jos, Cricău, Berghin, Meteş,

Zona Metropolitană Bacău

Anul înfiinţării: 2007

Membrii actuali: Municipiul Bacău, Oraşul Buhuşi, Comune: Bereşti-Bistriţa, Buhoci, Faraoani, Filipeşti, Gioseni, Hemeiuş, Iteşti, Izvoru Berheciului, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Gârleni, Odobeşti, Prăjeşti, Sărata, Săuceşti, Secuieni, Tamaşi, Blăgeşti, Horgeşti şi Traian

Zona Metropolitană Baia Mare

Anul înfiinţării: 2006

Membrii actuali: Municipiul Baia Mare, Oraşe: Baia Sprie, Cavnic, Seini, Şomcuta Mare şi Tăuţii Măgherăuş; Comune: Cerneşti, Cicârlău, Coaş, Coltău, Copalnic Mănăştur, Dumbrăviţa, Groşi, Mireşu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălăşeni şi Valea Chioarului.

Zona Metropolitană Botoşani

Anul înfiinţării: 2012

Membrii actuali: Municipiul Botoşani, Oraşul Bucecea, Comune: Vlădeni, Mihai Eminescu, Roma, Răchiţi, Stăuceni, Băluşeni şi Curteşti

Zona Metropolitană Braşov

Anul înfiinţării: 2006

Membrii actuali: Municipiul Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Municipiile Săcele şi Codlea; Oraşe: Râşnov, Ghimbav, Predeal şi Zărneşti; Comune: Sânpetru, Hărman, Prejmer, Tărlungeni, Bod, Hălchiu, Cristian, Crizbav, Feldioara, Vulcan şi Budila. Populaţia totală: 410,808 locuitori.

Zona Metropolitană Constanţa

Anul înfiinţării: 2007

Membrii actuali: Municipiul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa; Oraşe: Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu şi Techirghiol; Comune: 23 August, Agigea, Corbu, Costineşti, Cumpăna, Lumina, Mihai Kogălniceanu, Poarta Alba, Tuzla şi Valu lui Traian. Populaţia totală: 434,265 locuitori.

Zona Metropolitană Cluj Napoca

Anul înfiinţării: 2008

Membrii actuali: Municipiul Cluj Napoca; Comune: Aiton, Apahida, Baciu, Bontida, Borsa, Jucu, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Floreşti, Gîrbău, Petreştii de Jos, Tureni, Vultureni, Sânpaul, Săvădisla şi Gilău. Populaţia totală: 418,153 locuitori.

Zona Metropolitană Craiova

Anul înfiinţării: 2009

Membrii actuali: Municipiul Craiova; Oraşe: Filiaşi şi Segarcea; Comune: Almăj, Brădeşti, Breasta, Bucovăţ, Calopăr, Cârcea, Coşoveni, Coţofenii din Faţă, Gherceşti, Işalniţa, Malu Mare, Mischii, Murgaşi, Pieleşti, Predeşti, Şimnicu de Sus, Teasc, Terpezita, Ţuglui, Vârvoru de Jos şi Vela. Populaţia totală: 356,544 locuitori.

Zona Metropolitană Deva – Hunedoara

Anul înfiinţării: 2008

Membrii actuali: Municipiile Deva şi Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Oraşe: Simeria şi Călan, Comune: Băcia, Cârjiţi şi Pestişu Mic

Zona Metropolitană Iaşi

Anul înfiinţării: 2004

Membrii actuali: Municipiul Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi; Comune: Aroneanu, Bîrnova, Ciurea, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ungheni, Valea Lupului şi Victoria, Movileni, Comarna, Prisăcani, Ţuţora, Mogoşeşti, Dobrovăţ. Populaţia totală: 403,572 locuitori.

Zona Metropolitană Oradea

Anul înfiinţării: 2005

Membrii actuali: Municipiul Oradea, Comune: Biharia, Borş, Cetariu, Girişu de Criş, Ineu, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Sînmartin, Sîntandrei şi Toboliu.

Zona Metropolitană Piteşti

Anul înfiinţării: 2012

Membrii actuali: Consiliul Judeţean Argeş, Municipiul Piteşti, Oraşul Ştefăneşti, Comune: Albota, Bascov, Băbana, Budeasa, Mărăcineni, Miceşti şi Moşoaia Populaţia totală*: 206,082 locuitori

Zona Metropolitană Ploieşti

Anul înfiinţării: 2009

Membrii actuali: Municipiul Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Oraşe: Băicoi, Boldeşti Scăieni, Buşteni şi Plopeni, Comune: Ariceştii-Rahtivani, Bărcăneşti, Berceni, Blejoi, Brazi, Bucov, Dumbrăveşti, Păuleşti, Târgşorul Vechi şi Valea Călugărească

Zona Metropolitană Reşiţa

Anul înfiinţării: 2013

Membrii actuali: Municipiul Reşiţa, Oraşul Bocşa, Comune: Ocna de Fier, Dognecea, Goruia, Târnova, Văliug, Brebu Nou, Lupac şi Caraşova Populaţia totală*: 100,957 locuitori

Zona Metropolitană Roman

Anul înfiinţării: 2009

Membrii actuali: Municipiul Roman, Comune: Gherăeşti, Ruginoasa, Boteşti, Ion Creangă, Văleni, Poienari, Icuşeşti, Moldoveni, Bahna, Dulceşti, Horia, Sagna, Făurei, Pânceşti, Boghicea, Bozieni, Doljeşti, Gâdinţi, Oniceni, Secuieni, Valea Ursului, Tămăşeni, Bîra şi Stăniţa Populaţia totală*: 129,507 locuitori

Zona Metropolitană Satu Mare

Anul înfiinţării: 2013

Membrii actuali: Municipiile Satu Mare şi Carei, Oraşe: Ardud şi Tăşnad, Comune: Agriş, Apa, Beltiug, Berveni, Căpleni, Craidorolţ, Culciu, Doba, Dorolţ, Foieni, Gherţa Mică, Lazuri, Medieşu Aurit, Micula, Moftin, Odoreu, Oraşu Nou, Păuleşti, Terebeşti, Turţ, Valea Vinului şi Viile Satu Mare

Zona Metropolitană Suceava

Anul înfiinţării: 2011

Membrii actuali: Municipiul Suceava, Oraşul Salcea; Comune: Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Vereşti, Siminicea, Stroieşti, Dumbrăveni, Udeşti, Hânţeşti şi Dărmăneşti. Populaţia totală: 167,095 locuitori.

Zona Metropolitană Târgu Mureş

Anul înfiinţării: 2006

Membrii actuali: Municipiul Târgu-Mureş, Oraşul Ungheni, Comune: Acăţari, Ceuaşu de Câmpie, Corunca, Crăciuneşti, Cristeşti, Ernei, Gheorghe Doja, Livezeni, Pănet, Sâncraiu de Mureş, Sîngeorgiu de Mureş şi Sînpaul

Zona Metropolitană Timişoara

Anul înfiinţării: 2008. Membrii actuali: Municipiul Timişoara, Judeţul Timiş; Comune: Becicherecu Mic, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moşniţa nouă, Orţişoara, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Şag. Populaţia totală: 387,604 locuitori.

Zona Metropolitană Vaslui

Anul înfiinţării: 2015

Membrii actuali: Municipiul Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Comune: Bălteni, Deleşti, Laza, Lipovăţ, Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Puşcasi, Ştefan cel Mare, Văleni şi Zăpodeni Populaţia totală*: 86,943 locuitori

Zona Metropolitană Zalău

Anul înfiinţării: 2015

Membrii actuali: Municipiul Zalău, Oraşe: Cehu Silvaniei, Jibou, Şimleu Silvaniei, Comune: Agrij, Crasna, Creaca, Crişeni, Dobrin, Hida, Meseşenii de Jos, Mirşid, Pericei, Sălăţig, Sărmăşag, Vârşolţ, Hereclean şi Bocşa.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More