Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO ȘOCANT – Două victime decedate într-un accident în Coldău, la ieșire din Beclean

2 863
accident mortal coldau-2
FOTO: Vocea Transilvaniei

Un accident de circulație s-a produs duminică seara, în jurul orei 18:30, la ieșire din Beclean spre Dej, pe raza localității bistrițene Coldău.

Potrivit primelor informații, două persoane au rămas încarcerate, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoase din autoturism.

Din păcate, intervenția pompierilor și a personalului medical de la ambulanță nu au putu salva viața celor două victime. Este vorba despre doi tineri din județul Cluj.

Potrivit unor martori, autoturismul de teren înmatriculat în Alba, în care se aflau cei doi, ar fi intrat pe contrasens, izbindu-se ulterior de parapetul metalic de pe marginea drumului, care a secționat mașina. Șoferul nu a avut nicio șansă.

Pasagerul de pe bancheta din spate a fost scos din autoturism de pompieri și predat medicilor, care au demarat manevrele de resuscitare cu pacientul pe targă. În ciuda eforturilor și a manevrelor, nici acesta nu a putut fi salvat.

Potrivit polițiștilor, șoferul, un tânăr de 34 de ani, ar fi ațipit la volan și a intrat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu parapetul metalic. Celălalt pasager din mașină avea 35 de ani și era din Turda.

Conform comisarului șef Cornel Ilia, șeful Centrului Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, citat de Vocea Transilvaniei, conducătorul autoturismului de teren fusese sancționat contravențional cu doar câteva ore mai devreme pentru că circula cu viteză în Bistrița.

Pe același drum Beclean-Dej, cu doar un sfert de oră mai devreme în această după-amiază, un alt accident rutier a avut loc.

FOTO: Vocea Transilvaniei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Un om spune

    Voi chiar sunteti tampiti de postati poze din astea. Cretini, nu alta…

    1. Someseanul spune

      Mulțumim de aprecieri…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More