Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Personalități și membri ai societății civile, premiați la Cluj pentru Unire

0 199

O serie de personalități și reprezentanți ai societății civile din Cluj care au contribuit la apropierea României de Republica Moldova vor fi premiați în cadrul unei gale desfășurate sub genericul „Basarabia acasă”. Evenimentul organizat de filiala Cluj-Napoca a Platformei Unioniste Acțiunea 2012 va avea loc vineri, 9 decembrie, ora 14:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă.

În cadrul galei vor fi premiate toate persoanele care au susținut activ programul „Cunoaște-ți Țara” al Acțiunii 2012, derulat în perioada iunie – octombrie 2016, dar și alte proiecte cultural destinate românilor de peste Prut, inițiate de filiala Cluj-Napoca a Platformei Unioniste.

Evenimentul este organizat în premieră, ca urmare a reușitelor obținute de Acțiunea 2012 prin colaborările avute cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Medicină Veterinară și Științe Agricole, Arovit – producător Conserve Legume Fructe, Firma de katering <<Perla>>. Festivitatea are scopul de a-i nominaliza și aplauda la scenă deschisă pe cei care au sprijinit proiectele Acțiunii 2012, pe întreaga durată a acestora. Cu drag îi invităm pe toți cei care simt românește și împart cu noi idealul unionismului să participe la acest bilanț de suflet al filialei Cluj-Napoca”, a declarat coordonatoarea filialei Cluj-Napoca a Acțiunii 2012, Doina Ostaș.

Festivitatea de premiere va avea și un program artistic, unde se vor recita poezii, vor fi interpretate melodii petriotice, alături de un filmuleț care încununează cadre din cadrul proiectul “Cunoaște-ți țara”.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More