Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Prima ediție Yard Sale de la Dej, organizată pentru mămici și copii – FOTO

0 240

Sute de persoane au luat parte duminică, la Sala Sporturilor din Dej, la prima ediție a evenimentului Yard Sale, organizat de Grupul ”Mămici Dej”, în colaborare cu Primăria municipiului Dej.

Evenimentul, un târg de produse noi și second hand, dedicate în special copiilor și mămicilor din Dej, a fost un real succes, sute de persoane fiind atrase nu doar de târgul propriu-zis, dar și de numeroasele activități distractive puse la cale de organizatori.

Aceștia nu s-au lăsat învinși de vremea rea de afară și au mutat imediat evenimentul în Sala Sporturilor din Dej, deși inițial târgul fusese programat să aibă loc în Parcul Mare.

Organizatorii i-au așteptat pe vizitatori cu o serie de activități pentru toate vârstele, de distracție, ateliere, pe lângă activitățile de vânzare-cumpărare specifice unui târg ”yard sale”. Printre activitățile oferite de organizatori s-au aflat ateliere de pictură (Robert Gal), împletit nuiele (Florina Bărbuță), olărit (Valentin Petre), sculptură în piatră și marmură (Alexandru Duțu), sculptură în lemn (Radu Trifan), creație hand-made din materiale reciclabile (Asociația Yasminne-Copii cu autism Dej).

Copiii și adulții au dansat și au cântat alături de Minnie și Mickey Mouse și au luat parte la mișcare alături de partenerii organizatorilor de la Dej Official Parkour, Clubul sportiv Budokan Ryu, Cercetașii dejeni, Dog Assist (terapia asistată de animale).

Participanții la eveniment au participat și la tombole organizate de gazde, cei mai norocoși dintre ei plecând acasă nu doar cu satisfacția participării la un eveniment reușit de weekend, dar și cu premii constând în produse Oriflame.

Evenimentul a avut și un caracter caritabil, participanții fiind invitați să doneze sume de bani pentru ajutarea lui Andrei, un băiețel de 8 ani din Dej bolnav de leucemie.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1150498151679617.1073742256.467241263338646&type=3

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More