Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

63 de deţinuţi din Penitenciarul Bistrița, confirmaţi cu COVID-19, vor fi transferaţi

0 71

Cei 63 de deţinuţi de la Penitenciarul Bistriţa care au fost confirmaţi cu COVID-19 în urma unei testări în masă efectuate la sfârşitul săptămânii trecute au fost repartizaţi în camere separate şi urmează să fie transferaţi, potrivit unui comunicat de presă remis luni de instituţie.

Reprezentanţii penitenciarului precizează că primele două cazuri au apărut în data de 13 octombrie, după care, în zilele de 14 şi 15 octombrie, persoanele private de libertate au fost testate în masă, 63 de deţinuţi fiind confirmaţi cu COVID-19.

De asemenea, în urma testărilor efectuate în rândul personalului, au fost depistaţi pozitiv doi poliţişti de penitenciare.

Potrivit Penitenciarului Bistriţa, starea de sănătate a deţinuţilor cu COVID-19 este bună, aceştia urmând a fi transferaţi.

„Deţinuţii confirmaţi pozitiv au fost repartizaţi în camere separate, fiind supravegheaţi în permanenţă de către personalul medical al unităţii. Starea de sănătate a deţinuţilor confirmaţi pozitiv este bună, majoritatea fiind asimptomatici. Menţionăm că procentul de vaccinare al deţinuţilor este de 88%. Din punct de vedere administrativ, au fost întreprinse atât măsuri de informare a Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa, precum şi demersuri stabilite prin planurile de măsuri adoptate la nivelul sistemului penitenciar, intensificarea triajului epidemiologic al cadrelor, monitorizarea medicală permanentă a tuturor persoanelor custodiate, dezinfectarea tuturor spaţiilor. S-au făcut demersuri pentru transferarea tuturor deţinuţilor confirmaţi pozitiv, această activitate fiind în desfăşurare”, arată sursa citată.

În comunicat se mai menţionează că sursa de infectare este necunoscută şi că va fi stabilită în urma anchetei epidemiologice, aflată în curs de derulare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More