Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Acțiune a polițiștilor în zona Gherla. Tânăr fără permis, a dat datele de identificare ale altei persoane

0 447

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au acționat în acest sfârșit de săptămână în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră pe toate arterele de circulație de pe raza de competență și menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost legitimate 110 persoanae și verificate 60 de vehicule, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale, ca urmare a abaterilor constatate.

10 sancțiuni au fost cauzate de nerespectarea normelor rutiere, în acord cu OUG 195/2002R, fiind reținute 3 permise de conducere.

Exemplu semnificativ:

În cadrul activităților desfășurate, la data de 26 septembrie a.c. polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Fizeșu Gherlii, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, pe raza localității Mintiu Gherlii, fără a fi deținătorul unui permis de conducere.

Cu ocazia controlului în trafic efectuat, tânărul a furnizat inițial datele de identificare ale unei alte persoane, posesoare de permis de conducere.

În cauză polițiștii au demarat cercetări, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fals privind identitatea.

De asemenea, la data de 26 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla au intensificat activitățile pentru crearea unui climat optim de siguranță rutieră și prevenirea producerii de evenimente negative în trafic.

Activitățile de control au condus la constatarea a 36 de contravenții, generate de abaterile la regimul rutier. Dintre acestea, 21 au reprezentat încălcări ale prevederilor referitoare la regimul legal de viteză. De asemenea, polițiștii au reținut 7 permise de conducere, ca măsuri complementare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More