Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bunești: A ațipit la volan și s-a răsturnat cu microbuzul. Trei persoane au fost rănite

0 1.457

Un accident de circulație, în urma căruia s-au înregistrat trei victime, a avut loc luni dimineață pe șoseaua de ocolire a municipiului Gherla. Un microbuz s-a răsturnat pe marginea drumului după ce șoferul ar fi ațipit la volan.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de la Detașamentul Dej, o ambulanță SMURD și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean, sprijiniți de un echipaj SVSU Gherla.

”Echipajele noastre au fost solicitate la un accident rutier petrecut pe centura Gherla – Bunești, unde s-a raportat un microbuz răsturnat. Din primele informații, nu există victime încarcerate, toți ocupanții reușind să iasă afară”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Acesta a mai precizat că un bărbat de aproximativ 20 de ani și un minor vor fi transportați la spitalul din Gherla. Ambii prezintă excoriații și leziuni la nivelul membrelor. Tot la spital au ajuns și o femeie și încă un bărbat rănit în accident.

”Conducătorul unui microbuz, bărbat de 43 de ani, din județul Suceava, pe fondul altor preocupări (ar fi adormit la volan), ar fi pierdut controlul asupra direcției autovehiculul lovind un parapet, după care s-a răsturnat în decor, pe sensul de deplasare, și anume Cluj-Napoca-Dej. Trei persoane au fost rănite, o femeie de 49 de ani, un tânăr de 19 și un minor de 9 ani. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat rezultat negativ”, a transmis IPJ Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More