Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Casă cu mansardă, distrusă de un incendiu pornit de la o ladă frigorifică

0 1.996

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață pentru a stinge un incendiu care a distrus o casă din localitatea Soporu de Câmpie, comuna Frata.

”Apelul de urgență a venit în jurul orei 04:35, iar în primă instanță s-a deplasat la fața locului echipajul de la Punctul de Lucru Mociu. Ulterior, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de la Dej și două de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca, printre acestea numărându-se și autoscara”, a transmis ISU Cluj.

Conform sursei citate, flăcările s-au manifestat generalizat la casa cu mansardă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Din fericire, locatarii au reușit să se autoevacueze.

În paralel cu realizarea dispozitivului de stingere, pompierii au acționat și pentru protejarea imobilelor din vecinătate. Drept urmare, flăcările au fost stinse în limitele găsite.

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit produs la o ladă frigorifică, au mai precizat reprezentanții ISU.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More