Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziții în Maramureș, într-un dosar de tăiere și furt de arbori

0 31

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Ordine Publică, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, pun în executare nouă mandate de percheziție domiciliară. Activitățile se efectuează la sediile sociale și punctele de lucru a două societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, din orașul Borșa și localitatea Moisei.

Activitățile procedurale se desfășoară într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori și introducere, modificare sau ștergere date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, al unor lucrători silvici, a unui specialist din cadrul I.S.C.T.R., al jandarmilor și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.