Permisul de conducere internațional, obligatoriu pentru șoferii din afara Uniunii Europene
Un bărbat din Bistrița, care avea permis eliberat în SUA, a fost oprit noaptea trecută de polițiștii rutieri. Aceștia au descoperit că nu avea permis internațional.
La data de 14 mai a.c., după miezul nopții, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au oprit pentru control un autoturism. Acesta era condus de un bărbat de 32 de ani din Bistrița.
Conducătorul auto a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Statele Unite ale Americii, însă fără a poseda permis de conducere internațional.
Conducătorul auto a fost totodată testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în cadrul unui dosar penal întocmit de către polițiștii Biroului Rutier.
”Reamintim, cetățenii români care dețin permis de conducere eliberat de un stat non-UE trebuie să solicite autorităților din statul în care au obținut dreptul de a conduce, eliberarea unui permis de conducere internațional, pentru a conduce într-un stat al Uniunii Europene”, se mai arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.