Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânăr din Dej, reținut pentru furtul unor mașini, utilaje și unelte din Germania

0 313

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în baza unor informații de interes operativ, au depistat marți, în jurul orei 16.45, pe strada Unirii din Dej, un bărbat de 32 de ani, din același municipiu, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, din data de 31 octombrie a.c., de către autoritățile din Germania.

Acesta este cercetat de autoritățile judiciare germane pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind bănuit că, în luna iunie a.c., împreună cu alte două persoane, ar fi sustras dintr-un hambar situat în localitatea Leuchtenberg mai multe autovehicule, utilaje și unelte, în valoare totală de peste 34.000 de euro.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, pentru dispunerea măsurilor procedurale specifice.

Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie a.c., să fie prezentată magistraților Curții de Apel Cluj.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.