Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânără însărcinată, răpusă de Covid. Medicii au reușit să salveze bebelușul, născut prematur. Mesajul sfâșietor al soțului

0 661

S-au căsătorit în luna iunie a acestui an și toată viața lor părea perfectă, așteptând venirea pe lume a primului lor copil. Două luni mai târziu, însă, tragedia a lovit în plin: tânăra soție s-a infectat cu o formă gravă de Covid și a fost internată în spital, iar medicii au fost nevoiți să-i facă cezariană pentru a-i salva copilul. Câteva zile mai târziu, femeia a decedat.

Paula Roș s-a infectat cu Covid de la o mătușă, care a decedat și ea marți, tot în spital. Cu câteva zile înainte se internase și Paula, în 11 septembrie, însă starea tinerei s-a înrăutățit pe zi ce trece.

„Pacienta avea 20 de ani și a fost internată în data de 11 septembrie, direct pe Secția Covid. Starea sa s-a înrăutățit, iar în ziua următoare a fost transferată la ATI. Din cauza faptului că starea ei s-a înrăutățit s-a decis să se facă cezariană”, a explicat pentru Florin Lazăr, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Bebelușul, care fusese adus pe lume prematur, a fost transferat cu un elicopter la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca. Conform medicilor de aici, în urma testărilor pentru infecția cu noul tip de coronavirus rezultatul a fost negativ.

Tânăra de doar 20 de ani s-a stins vineri la spital, organismul său nemaiputând să lupte cu complicațiile date de Covid-19.

”In această zi draga mea soție Dumnezeu a ales sa mi te ia de langa mine ceea ce nu am realizat ca se va putea intampla 😔Ai lasat in urma un gol imens🖤🖤😔, ai luptat cat ai putut sa mi te faci bine dar Dumnezeu a ales ca e mai bine alaturi de el . Iți multumesc mult soția mea pentru toate clipele frumose si pentru tot timpul petrecut alaturi de mine si de familiile noastre 🖤🙏🏻, iti multumesc soția mea pentru pruncul nostru care l-ai adus pe lume❤️, o sa il cresc, o sa il îngrijesc exact cum am fi facut-o amandoi😔, de acolo de sus o sa fii mândra de noi, si noi o sa te iubim si o sa ne rugam pentru tine mereu🙏🏻😔, te iubesc cel mai mult si o sa te iubesc pana la sfârșitul vieții cand o sa ne intalnim 😔 viața e nedreapta uneori, dar tatii stie că de acolo de sus ne veghezi si esti alaturi de noi!😔🖤te iubesc mult soția mea si te voi iubii mereu!!😔😔😔🙏🏻🖤🖤🖤

Darius Roș, soțul Paulei

”Poți plânge că a plecat sau poți zâmbi pentru că a trăit. Poți închide ochii și te poți ruga ca ea să revină, sau poți deschide ochii sa vezi tot ce a lăsat în urma ei! E trist, e dureros, e greu de acceptat și înțeles ! De când ne naștem, timpul începe să ne ia viața înapoi…nu știm când, nu știm cum, nu știm de ce… cuvintele sunt de prisos! De azi, două inimi bat într-una, minunea pe care ai adus-o pe lume ne va aminti mereu de mămica eroină care ai fost și vei rămâne… Dumnezeu să o odihnească în pace, să o mângâie și să dea putere familiei îndurerate! R. I. P. Paula Roș”, a scris pe Facebook primarul din Năsăud, Dorin Vlașin, cel care în luna iunie a oficiat căsătoria celor doi tineri.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More