Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Teroare într-un magazin din Maramureș. O vânzătoare înjunghiată, agresorul și-a tăiat gâtul

0 1.355

O vânzătoare de la un magazin din orașul maramureșean Dragomirești a fost atacată de un bărbat. După ce a înjunghiat-o pe femeie, agresorul și-a tăiat gâtul cu același cuțit.

Potrivit reprezentanților IPJ Maramureș, incidentul s-a produs azi, în jurul orei 14.27, când polițiștii din Dragomirești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un eveniment produs la un magazin de pe raza orașului, unde două persoane au fost rănite.

La fața locului au intervenit de urgență polițiștii din oraș și personalul medical, care a constatat decesul uneia dintre cele două persoane, un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Cadavrul acestuia a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții.

De asemenea, la fața locului se afla o femeie de 36 de ani care prezenta leziuni corporale. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

S-a constituit echipă complexă de cercetare care, sub coordonarea procurorului, efectuează activități specifice pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More