Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

VIDEO – Se pregătește primul maraton de pe Via Transilvanica

0 474

Asociaţia Tăşuleasa Social, condusă de Alin Uhlmann Uşeriu şi din care face parte şi fratele acestuia, ultramaratonistul Tiberiu Uşeriu, pregăteşte pentru luna iunie primul maraton de pe traseul Via Transilvanica. Înscrierile sportivilor au început de azi, 1 martie.

În 2018, am avut curajul de a începe o călătorie prin toată ţara, în căutarea a peste 1.000 de kilometri care să înregistreze cât mai bine schimbarea peisajului natural, cultural, etnic, istoric şi nu numai, din România. Avem deja 800 de kilometri amenajaţi şi documentaţi şi un flux mare de drumeţi care deja îi parcurg, deşi proiectul mare este încă în faza de construcţie.

Asta este o mare bucurie, dar şi un impuls de a continua să facem tot ce ne stă în putinţă să terminăm acest drum. (…) Vă anunţăm cu bucurie că anul acesta vom organiza Via Transilvanica Maraton, sau VTM, pentru că ştim că vă este dor de alergare şi pentru că suntem siguri că peisajul de pe VT nu vă va dezamăgi„, au scris cei de la Tăşuleasa, potrivit Agerpres.

Maratonul este programat să se desfăşoare în perioada 18-19 iunie şi va avea patru probe: semimaraton, maraton, ultramaraton şi mountain-bike. Startul se va da din campusul Tăşuleasa Social din Pasul Tihuţa, iar sportivii vor parcurge o porţiune din Via Transilvanica, marcată cu borne de andezit la fiecare kilometru.

Pentru ultramaratonul de 161 de kilometri, traseul va fi extins din judeţul Bistriţa-Năsăud în judeţul Suceava. Concursul este deschis celor care au împlinit vârsta de 18 ani şi sunt apţi din punct de vedere medical să susţină acest tip de efort.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FViaTransilvanica%2Fvideos%2F1054061135090410%2F&show_text=true&width=560

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More