Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Bistriţa-Năsăud: Un bebeluş, mama lui şi o femeie de 66 ani, loviţi pe trotuar de un autoturism scăpat de sub control

0 364

Un bebeluş de nouă luni, aflat în cărucior, mama lui, de 31 de ani, şi o altă femeie de 66 de ani au fost loviţi, joi, pe trotuar, de un autoturism scăpat de sub control, accidentul având loc în localitatea Şieuţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Accidentul s-a produs pe drumul judeţean 154.

La volanul maşinii s-a aflat o femeie de 42 de ani, care nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă.

„Conform primelor verificări, efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că o femeie de 42 de ani, din Mărişelu, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Şieuţ, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum şi, într-o curbă deosebit de periculoasă, ar fi pierdut controlul acestuia, ar fi ieşit în afara părţii carosabile, unde a acroşat şi accidentat trei persoane care se aflau pe trotuar şi s-a răsturnat”, a informat IPJ Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, persoanele accidentate au fost transportate la spital. Este vorba despre o femeie de 31 de ani şi copilul ei de nouă luni care se afla în cărucior şi o altă femeie în vârstă de 66 de ani, din localitatea unde a avut loc accidentul.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More