Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

O tânără a murit după ce șoferul unui Porsche a lovit un stâlp. Șoferul era beat

0 3.531

Grav accident de circulație, produs în această dimineață pe raza localității maramureșene Budești, îmn urma căruia o tânără și-a pierdut viața după ce autoturismul în care se afla s-a izbit violent de un stâlp.

La fața locului s-au deplasat forțe de intervenție din cadrul Detasamentului de Pompieri „Cpt. Marchis Adrian” Baia Mare, a Detașamentului Sighetu Marmaţiei și a punctului de lucru Cavnic, respectiv o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor SMURD, o autospecială de transport persoane și victime multiple.

”În urma impactului violent, o persoana de sex feminin, în vârstă de 21 de ani a decedat, un bărbat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean, iar cea de-a treia persoana nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții ISU Maramureș.

Potrivit martorilor, la volanul autoturismului Porsche Cayenne se afla Dan Bindiu, director la Aramis Invest si fiul fostului primar din Cavnic. Acesta se afla sub influența alcoolului.

Conform IPJ Maramureș, accidentul a avut loc luni dimineața, la ora 06.49, când polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe D.J. 109F s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani, dinspre Baia Mare înspre Sighetu Marmației, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a sensului de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton pe care l-a rupt.

În autoturism, în calitate de pasageri se aflau două persoane, un bărbat de 26 de ani din Strâmtura și o tânără de 21 de ani din Baia Mare.

În urma accidentului rutier, a rezultat decesul pasagerei de 21 de ani și vătămarea corporală a celorlalți doi ocupanți ai autoturismului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

FOTO: Ion Pop

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More