Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Primarul din Gherla și-a tras site de știri, administrat de o firmă condusă de fiul său și consiliera personală. Publicitatea curge gârlă

3 4.562

O nouă apariție publicistică pe piața media de pe Valea Someșului a luat naștere în toamna anului trecut, când la Gherla s-a deschis Jurnal de Gherla, site care ”publică, pe lângă știrile și editorialele proprii, comunicate oficiale ale instituțiilor publice sau private din România”, după cum se anunță pe una dintre paginile publicației online.

Dacă în cazul altor primării din zonă instituțiile au încheiate contracte de servicii publicitare cu publicațiile locale sau regionale, la Gherla primarul a fost mai ”inspirat” și și-a făcut propriul site de știri. Adică nu plătește primăria pe care o conduce pentru ca știrile și comunicatele transmise de instituție să apară în presă, așa cum se întâmplă în mod firesc în orice colaborare dintre primării și instituțiile media, ci Primăria are propriul site de știri, pe lângă cel oficial al autorității locale, site administrat și condus de apropiați ai primarului.

Încă de la apariția Jurnalului de Gherla, prin tot orașul se știa deja că acesta este site-ul primarului, chiar dacă acesta nu apare oficial în acte. Apare însă fiul acestuia. Conform datelor oficiale, Jurnalul de Gherla este administrat de societatea comercială JURNAL BAROC SRL-D, al cărei administrator unic este nimeni altul decât Neselean Ciprian Ioan, fiul mai mic al primarului din Gherla. La cei 21 de anișori ai săi, Ciprian Neselean a ajuns peste noapte patron de media, chiar dacă n-a mai avut nicio treabă cu presa anterior.

jurnalul baroc srl gherla

Realitatea este însă, că Ciprian Neselean, administratorul firmei, este de fapt doar un acționar din umbră, adevăratul conducător al site-ului fiind chiar ”mâna dreaptă a primarului”, Andreea Pușcaș, care este angajată a Primăriei Gherla, fiind consilier personal al edilului șef. În același timp însă, Andreea Pușcaș este și General Editor al JurnaluldeGherla.ro, așa cum se recomandă pe o rețea de socializare.

andreea puscas linkedin

Din această poziție, de consilier al primarului și ”șef” al publicației Jurnalul de Gherla, Andreea Pușcaș își permite să facă ce vrea. Pe lângă faptul că ridică în slăvi și aduce osanale primarului și activității acestuia dar și partidului (PSD) din care face parte, Andreea Pușcaș se ocupă și cu alte treburi. În ultimele luni, la urechile nostre au ajuns tot felul de informații privind tacticile ”domniței” de a spori vizibilitatea, dar mai ales încasările site-ului pe care îl conduce. N-au fost puțini cei care ne-au sesizat tot felul de nereguli cu privire la modalitățile de a face afaceri și presă ale respectivei, însă oamenii se feresc să iasă public cu declarații, că doar e vorba de mâna dreaptă a primarului.

Astfel nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că unele dintre firmele care au încheiate contracte de publicitate cu Jurnalul de Gherla au primit gratuit de la Primărie (sau mai exact de la Andreea Pușcaș) spațiu publicitar la stadionul din localitate. Se vede și în imaginea de mai jos că banner-ele publicitare de pe stadion sunt aceleași cu cele de pe site-ul în cauză, iar cel cu JurnaluldeGherla.ro stă și el la loc de cinste pe gardul terenului de fotbal. Totul la mica înțelegere, pe ascuns, fără un contract între firmele în cauză și instituția primăriei și fără să fie organizată o licitație sau o formă de achiziție pentru închirierea unui spațiu publicitar public.

bannere stadion gherla

Apoi, tot cineva care dorește să-și păstreze anonimatul ne-a mărturisit că angajații Centrului Turistic Gherla ar fi primit sarcini clare de serviciu să promoveze turiștilor unele obiective care ar putea reprezenta ulterior clienți de publicitate pe Jurnalul de Gherla. Vorbim aici mai ales de restaurante și pensiuni, cărora li s-a promis că vor fi promovate atât prin bannere pe stadion, cât și la Centrul Turistic, dacă își fac reclamă pe site-ul respectiv.

Mai mult, un administrator al unei firme din localitate, care avea nevoie de o autorizație de la Primăria Gherla, ne-a mărturisit că a fost ”agățat” de aceeași Andreea Pușcaș, care i-ar fi propus să-și facă reclamă pe Jurnalul de Gherla, primind drept ”recompensă” și un loc de banner gratuit pe stadion. Banner care ar urma să fie realizat la o Tipografie din localitate, după cum ar fi recomandat aceeași domnișoară, cu care Jurnalul de Gherla are o colaborare și a cărei reclamă se regăsește și pe stadion. Asta ca și cum această Andreea Pușcaș ar fi proprietara stadionului din Gherla, ca să ajungă ea să împartă după bunul plac spațiile de reclamă pentru afacerile locale.

Pe același sistem, se pare, se vor rezolva și spațiile publicitare ce vor fi disponibile cu ocazia Zilelor Municipiului Gherla. Mai multe firme au fost contactate pentru a încheia contracte de publicitate cu Jurnalul de Gherla, acestora promițându-li-se în schimb acordarea unui spațiu publicitar la zilele orașului, pe scena festivalului. Festival pentru care aceeași Andreea Pușcaș a primit mână liberă de la primar pentru organizarea manifestărilor.

Nu știm câte dintre acestea se încadrează în limitele legii, mai ales că Andreea Pușcaș este angajată a Primăriei Gherla, încasând salariu și de la instituția publică și, probabil, încasează o remunerație și de la site-ul în cauză. Știm doar că în Codul de Conduită al angajaților Primăriei Gherla sunt prevăzute următoarele:

”În exercitarea funcţiei personalul contractual are obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum si de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câstiga si a menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea si eficacitatea Primariei Municipiului Gherla”.

Tot potrivit aceluiași Cod de Conduită, angajaţilor contractuali le este interzis ”să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei ori ale unor funcţionari publici sau angajaţi contractuali, precum si ale persoanelor fizice sau juridice”. Însă, prin faptul că publică pe Jurnalul de Gherla știri și informații pe care le află tocmai prin exercitarea funcției pe care o ocupă în cadrul instituției locale, înainte ca acestea să fie făcute publice și altor reprezentanți ai presei, consiliera primarului încalcă acele dispoziții, mai ales că prin această practică ”atrage avantaje necuvenite” pentru sine și prejudiciază celelalte instituții de presă sau jurnaliști.

Pe același considerent, etichetăm de un tupeu maxim și chiar nerușinare faptul că unele comunicate de presă ale Primăriei Gherla, sunt expediate altor instituții media de pe adresa de email Andreea Pușcaș, jurnaluldegherla@gmail.com.

comunicat primaria gherla jurnalul

În același Cod de Conduită se prevede că ”Personalului contractual care desfăsoară activităţi publicistice în interes personal sau activităţi didactice îi este interzis să folosească timpul de lucru ori logistica Primariei Municipiului Gherla pentru realizarea acestora”, asta deși toată lumea știe că mare parte din activitatea redacțională și publicistică la Jurnalul de Gherla se desfășoară în secretariatul Primăriei, la doar câțiva metri de biroul edilului.

Că este vorba despre un conflict de interese în aceste cazuri, că este vorba despre abuz în serviciu, sau că e vorba despre trafic de influență, asta nu putem noi să decidem. Sunt instituții competente să o facă, dar rolul nostru este să semnalăm neregulile pe care ni le-au adus la cunoștință oameni de bună credință.

Și că vorbeam despre nereguli, putem să ne concentrăm atenția și asupra modalităților prin care redacția Jurnalul de Gherla, din care face parte și fostul consilier local Mircea Corăbean, face rost de informații.

Publicația în cauză este cea care are prima acces la informațiile ce țin de activitatea Primăriei Gherla, având în ultimele luni ”exclusivitate” pe toate subiectele ce privesc administrația publică locală. Pentru că, nu-i așa, cea care ar trebui să conceapă și să redacteze comunicatele de presă ale instituției, este Editor General la Jurnalul de Gherla. Astfel comunicatele ajung cu întârziere, sau deloc, la ceilalți jurnaliști, dar numai după ce au fost făcute publice pe Jurnalul.

Tot în goana după știri și subiecte de senzație, cei de la Jurnalul de Gherla ar fi pus presiune pe diverse persoane, din diferite activități profesionale, să le furnizeze cu primordialitate informații despre evenimente care pot constitui subiectul unui articol de presă. Astfel, elevii care fac parte din Consiliul Local al Elevilor ar fi fost îndemnați, în cadrul întâlnirilor ce au avut loc la Primăria Gherla, dar și pe un grup privat pe Facebook, să fotografieze și să filmeze evenimentele la care iau parte, voit sau neintenționat, chiar și când este vorba despre accidente de circulație, incendii sau altele asemenea, iar imaginile să le trimită la Jurnalul de Gherla.

Tot așa, pompierii sau angajații Serviciului de Ambulanță, ar fi fost atenționați să ofere informații despre intervențiile la care iau parte, astfel ca publicația în cauză să producă știri de interes pentru cititori. La fel au pățit-o și angajați din Primărie sau din serviciile subordonate acesteia. Pentru că, nu-i așa, site-ul primarului trebuie să producă știri, că doar de la Primărie se alocă și bugetele pentru activitatea ”informatorilor”.

Neregulile sunt multe, la noi ajungând doar o parte dintre ele, pe care le-am și expus mai sus. Deranjant este și faptul că în activitatea lor ”scriitorii” de la Jurnalul de Gherla (că nu le putem spune jurnaliști) atacă și denigrează publicațiile concurente din zonă. Nu puțini au fost cei care ne-au semnalat faptul că cei de la Jurnalul de Gherla ne vorbesc de rău, pe noi ceilalți de la alte publicații, că spun că am avea trafic fals sau cumpărat, că suntem pe cale de dispariție și că n-o să mai rezistăm mult pe piața media în fața ”tăvălugului” informațional care este Jurnalul de Gherla.

Milităm pentru libertatea de exprimare și considerăm că este dreptul fiecăruia de a spune ceea ce simte și gândește, de a înființa un site sau o publicație. Dar când te lovești de astfel de practici care ucid din start orice principiu de concurență loială, ajungem să ne ridicăm mari semne de întrebare privind legalitatea acestor activități. Mai ales când persoana în cauză se laudă prin cercul ei de apropiați că însuși primarul îi rezolvă contractele de publicitate în urma cărora câștigă o mulțime de bani. Că banii veniți din publicitate la Jurnalul de Gherla se duc în buzunarul patronului Ciprian Neselean, sau chiar al tatălui acestuia, nu avem de unde să știm. Că există contracte de servicii publicitare sau nu, că s-au emis facturi, chitanțe sau ordine de plată, nu cunoaștem. Știm doar că nu considerăm moral, poate chiar cu iz de ilegalitate, această activitate a firmei fiului primarului.

Solicităm, pe cale de consecință, un răspuns public al primarului municipiului Gherla, Ioan Neselean, la cele semnalate mai sus.

 

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Sandor spune

    Incepe incet, incet sa se instaleze mafia la gherla. Oameni fara obraz, oameni inganfati si cu zambet fals, astfel de oameni tine Neselean pe langa el. Parca e un magnet pentru astel de personaje. Pana la urma ce se seamana …se adnuna.

  2. Alin spune

    Asta e cea mai mare hatereala si sunteti niste opariti, faceti atac la persoana si va roade invidia ca baiatul realizeaza mai mult decat ati realizat voi, daca voi nu sunteti profesionali si nu reusiti nu inseamna ca el a facut „suste” si s-a inteles cu primarul si asa mai departe, din ce vad aici e invidia la mijloc, in loc sa stati sa scrieti chestii de genu, ganditi-va cum sa va faceti site-ul mai frumos si cum sa aveti succes

  3. Laszlo Szerestely spune

    Bravo Irina. Îți mulțumim pentru articolele de genul. La cât mai multe dezvăluiri privind cuibul de șerpi din burgul de pe Someș. Am și eu niște informații pe care o să ți le trimit dar trebuie sa le verific din mai multe surse. Este mai rău decât îți închipui.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More