Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sistemele de securitate ale supermarket-urilor luate la verificat

0 1.153

În cursul acestei săptămâni, sub coordonarea polițiștilor specializați în sisteme de securitate din cadrul Serviciului de Ordine Publică, polițiștii maramureșeni au verificat 46 de supermarket-uri situate pe raza județului.

Astfel, transmit cei de la IPJ Maramureș, în contextul în care au fost sesizate cazuri în care diferite persoane au trecut pe lângă casele de marcat fără achitarea bunurilor luate de pe rafturi, în cadrul acestei acțiuni polițiștii au urmărit cu preponderență prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului supermarket-urilor, dar și asigurarea protecției locurilor de depozitare a valorilor cu respectarea minimă a cerințelor de securitate.

Pentru neregulile constatate în urma verificărilor au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale.

Deficiențele privind efectuarea serviciului de pază, echiparea corespunzătoare a agenților de pază, dar și păstrarea valorilor în seifuri necertificate din punct de vedere al riscului la efracție sau neimplementarea oricărei alte măsuri minimale stabilite prin analiza de risc au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 23.000 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au dispus măsuri de remediere pentru cazurile în care au fost  constatate deficiențe, astfel încât valorile depozitate și viața și integritatea persoanelor să fie în siguranță.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More