Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tragedie la balastiera Piatra, din Bistrița-Năsăud – FOTO

0 1.507

Un bărbat și-a pierdut viața în această dimineață la balastiera din localitatea bistrițeană Piatra.

Un apel la numărul unic de urgență 112 anunța în această dimineață faptul că un bărbat a rămas captiv sub o autobasculantă încărcată cu prundiș, după ce autovehiculul s-a răsturnat.

La fața locului au fost trimise de urgență echipaje de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, dar și o ambulanță. Din nefericire, la sosirea salvatorilor la locul incidentului, personalul medical a constatat că victima nu mai prezenta semne vitale.

Bărbatul de 61 ani se afla în cabina autobasculantei, alături de şoferul de 66 ani, şi a fost prins sub aceasta în momentul răsturnării.

Şoferul a fost rănit şi a fost dus de urgenţă la spital de către colegi, înainte să ajungă ambulanţa.

”Se lucrează pentru extragerea victimei de sub autobasculanta care era încărcată cu prundiş”, a anunțat reprezentantul ISU Bistrița-Năsăud.

Cazul a fost preluat de polițiștii criminaliști, fiind cercetat și de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă, având în vedere că este vorba despre un accident de muncă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More