Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Iohannis în iunie: ”Noi practic am oprit pandemia”. Iohannis în iulie: ”Pandemia nu s-a încheiat”

0 406

Pandemia de coronavirus nu a trecut și continuă să facă victime, chiar dacă România se află într-o perioadă cu un număr scăzut de infectări, a avertizat președintele Klaus Iohannis, miercuri, la Palatul Cotroceni. Totodată, șeful statului i-a îndemnat pe români să fie realiști și să se pregătească de valul 4 al pandemiei vaccinându-se împotriva virusului dacă încă nu au făcut-o. „Fiecare persoană în plus care se vaccinează contribuie, cu responsabilitate, la încheierea acestei grave crize sanitare”, a afirmat Iohannis.

Cu doar o lună în urmă, Klaus Iohannis declara că pandemia s-a încheiat în țara noastră, pe baza numărului foarte redus de infectări zilnice.

„Ştim din istoria pandemiilor că ele se produc în valuri şi, într-adevăr, noi am avut din păcate al treilea val destul de puternic, dar la noi campania de vaccinare a fost practic un succes. Noi practic am oprit pandemia”, a spus președintele în luna iunie.

Acum, însă, și-a schimbat părerea

„Acest virus cu care ne confruntăm de atâtea luni a făcut și continuă să facă victime. Deși acum ne aflăm într-o perioadă cu un număr scăzut de infectări, trebuie să fim realiști. Pandemia nu s-a încheiat. Vedem în multe țări o intensificare, așa-numitul val patru, și România trebuie să fie la rândul ei pregătită pentru a-i face față”, a avertizat președintele Iohannis.

Șeful statului a făcut apel din nou către cetățenii nevaccinați să se imunizeze pentru a contribui la „încheierea acestei grave crize sanitare”.

„Cea mai sigură cale pentru a încetini această pandemie rămâne vaccinarea și îi îndemn pe toți cei care nu s-au vaccinat încă să meargă cu încredere să se vaccineze, pentru că efectele benefice de protejare împotriva COVID-19 sunt certe și demonstrate. Fiecare persoană în plus care se vaccinează contribuie, cu responsabilitate, la încheierea acestei grave crize sanitare.

Această perioadă ne-a arătat, o dată în plus, și nenumăratele hibe și probleme ale sistemului nostru de sănătate. Avem acum ocazia să ne gândim la șansa reconstrucției și reafirm, astfel, preocuparea mea pentru găsirea celor mai bune soluții de reformare a domeniului sănătății, unul dintre cele mai greu încercate în această perioadă dramatică”, a continuat Iohannis.

Dezinformarea în pandemie. Iohannis: O criză este un test de unitate

Totodată, președintele a adus în discuție și subiectul dezinformării legate de campania de imunizare și de vaccinurile anti-Covid. Iohannis a subliniat că cei care transmis mesaje false despre vaccin urmăresc să slăbească solidaritatea României și i-a îndrumat pe români să nu permită asemenea lucru.

„O criză este un test de unitate. Lupta împotriva acestui virus agresiv ne-a pus și în fața unei alte lupte, cea cu dezinformarea, cu stigmatizarea, din păcate, inclusiv a personalului medical. Scopul celor care răspândesc dezinformări și știri false este tocmai acela de a slăbi solidaritatea națiunii noastre. Să nu le permitem să facă așa ceva!

Este important să conștientizăm ce oameni incredibili sunt cei care acționează, dincolo de chemarea datoriei, în circumstanțe extraordinare, pentru a răspunde prompt în momentele de cumpănă din viața semenilor. Este deopotrivă necesar să ne amintim să fim solidari în fața pandemiei și să mergem mai departe împreună”.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More