Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Patru persoane rănite în urma unui accident la Bogata. Impact între un microbuz și o autoutilitară – FOTO

0 742

Un microbuz care transporta persoane a intrat în coliziune cu o autoutilitară, după ce șoferul microbuzului a pătruns pe contrasens. Patru persoane au fost transportate la spital.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 14 iunie a.c., în jurul orei 12.05, pe DC 177, în interiorul localității Bogata de Jos, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule.

”Solicitarea pentru intervenția salvatorilor a fost înregistrată în jurul orei 14.40, prin care se anunța faptul că o persoană necesită asistență medicală de urgență în urma unui eveniment rutier. Echipajul SMURD a găsit la fața locului un microbuz și o autoutilitară avariate, iar 10 persoane de la fața locului au solicitat consultul acestora. Dintre acestea patru persoane au fost transportate la spital, care prezentau afecțiuni ușoare la evaluarea primară”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Conform informațiilor furnizate de polițiști, un conducător de 48 de ani, din comuna Vad, care se deplasa la volanul unui autovehicul ce efectua transport public de persoane, pe DC 177, din direcția municipiului Dej spre localitatea Calna, ajuns pe un sector de drum în curbă, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Vad.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea bărbatului de 31 de ani, acesta fiind transportat la o unitate medicală. Totodată, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate, au fost transportați doi bărbați de 63 și 64 de ani, din comuna Vad si municipiul Cluj-Napoca, precum și o tânără de 17 ani din comuna Vad, toți pasageri în autovehiculul destinat transportului de persoane.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More