Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Șoferiță rănită după ce altă conducătoare auto a intrat pe contrasens

0 1.114

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați marți, în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău a avut loc un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constat că, o femeie de 47 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Centru – Gară, în momentul efectuării unui viraj spre stânga ar fi încălcat marcajul longitudinal dublu continuu care desparte cele două sensuri de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 26 de ani, din Zalău.

În urma accidentului rutier, femeia de 26 de ani a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More