Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Atac armat la un liceu din SUA, soldat cu 17 morţi. Atacatorul este un fost elev al liceului

0 1.047

Importante forţe de securitate din comitatul Broward, în Florida, au intervenit, miercuri, în urma semnalării unui incident armat la un liceu din localitatea Parkland. În urma atacului, 17 persoane şi-au pierdut viaţa, iar atacatorul – un fost elev al liceului – a fost arestat.

Bilanţul atacului armat comis miercuri la un liceu din statul american Florida a ajuns la 17 morţi, iar atacatorul a fost arestat, scrie Reuters.

Potrivit Biroului şerifului din comitatul Broward, atacatorul a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr de 19 ani, Nikolas Cruz, fost elev al liceului, care a fost exmatriculat. Suspectul a atacat cu o armă de tip AR-15, purta mască de gaze și avea și grenade.

Biroul Şerifului din comitatul Broward a mai transmis că „atacatorul este în custodie”.

Acesta este cel de-al 18-lea atac armat comis, de la începutul anului, într-o instituţie de învăţâmânt din SUA.

Foşti colegi ai atacatorului au declarat presei că adolescentul avea o obsesie legată de arme şi un comportament ciudat. Conducerea liceului dăduse chiar dispoziţie ca acesta să nu fie primit la ore dacă purta un rucsac în spate, după ce îşi ameninţase colegii. Tânărul făcuse pregătire militară în cadrul unui program pentru liceeni al forţelor armate americane.

A fost arestat ulterior și acum este audiat de poliție. Are 19 ani, se numește Nikolas Cruz și este un fost elev al liceului, care fusese exmatriculat din motive disciplinare, relatează CNN. Foștii colegi spun că obișnuia să aibă un comportament ciudat și era fascinat de arme.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.