N-am purtat niciodată pălărie. Dar dacă aș fi purtat-o azi mi-aș fi dat-o jos și aș fi făcut o plecăciune în fața a trei domnișoare din Dej, care mi-au demonstrat că bunătatea, altruismul și spiritul civic nu au murit în rândul generației tinere.
Simțeam în ultima vreme cum tinerii din ziua de azi, adolescenții în special, nu mai știu să-și aprecieze aproapele. Că sunt mai egoiști, că sunt mai preocupați de propria bunăstare, de hainele trendy, de cele mai țanțoșe gadget-uri și să fie mai cool decât ceilalți. Credeam că spiritul civic a dispărut din mintea lor, că nu mai sunt atât de predispuși la fapte de bunătate sau să-i ajute pe cei din jur.
S-a dovedit însă că m-am înșelat.
Mi-am pierdut azi telefonul mobil în parc. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată, chiar dacă, la cât sunt de cu capul în nori, tot zece minute pe oră, ar fi de înțeles că-mi pot pierde la un moment dat și gâtul, nu doar ce stă pe el. Eram în parcul mic din centrul Dejului, am mâncat și eu un covrig ca toți oamenii flămânzi, iar telefonul mobil mi l-am depus spre veșnică odihnă pe bancă, lângă mine. Apoi am plecat, fără ca măcar să mă gândesc vreo clipă la telefon.
Câteva minute mai târziu eram la o vulcanizare, unde, m-am trezit eu că simt lipsa smartphone-ului. M-am uitat pe bord, cam pe unde-l pun de obicei când sunt cu mașina, am văzut că nu-i acolo și m-am gândit: ”Sigur mi-e în poșetă.” Asta pentru că nicio clipă nu mi-aș fi închipuit că l-aș fi putut pierde. Doar sunt lipită mereu de el.
Mai trec câteva minute bune, după care colegul meu, Răzvan, primește un telefon și-mi zice: ”Nebuno, ți-ai lăsat telefonul pe bancă în parc!”
Primul meu instinct a fost să mă uit din nou pe bordul mașinii: ”Nu e acolo!” Nici în geantă, nici în vreun buzunar. Deci e clar, mi l-am lăsat în parc.
Trei fete cucuiete l-au găsit, iar primul lucru la care s-au gândit a fost să-i găsească proprietarul. Astfel că au apelat un număr din agendă, au sunat-o pe Timea, care apoi l-a sunat pe Răzvan. Nu s-au gândit ele să-și însușească bunul găsit, nu s-au gândit că-l pot vinde, că-l pot amaneta, sau chiar că-l pot lăsa acolo unde l-au găsit.
În nebunia momentului, când m-am întâlnit cu fetele și mi-au înapoiat telefonul, nici măcar nu m-am gândit să le întreb cum le cheamă, sau să le fac o poză pentru a o afișa pe un panou de onoare. Pentru că, în definitiv, asta ar merita. Le-am mulțumit nespus pentru gestul lor și am plecat.
Nu mi-era mie de telefon, că am dat doar 36,5 lei pe el. Nu mi-era nici de numerele din agendă, pentru că le am salvate pe toate automat în contul de Gmail. Nici măcar de pozele de pe telefon nu-mi făceam griji, că doar mi se salvează toate în Dropbox. Pentru mine nu înapoierea smartphone-ului ca obiect fizic a contat nespus azi, ci faptul că cele trei domnișoare mi-au schimbat părerea despre noua generație, pe care o credeam pierdută.
Trei domnișoare frumoase și deștepte mi-au înseninat nu doar ziua cu zâmbetul lor, ci și sufletul, demonstrându-mi azi că pentru noi dejenii, noi clujenii sau ardelenii, pentru noi românii mai există încă șanse.
Șanse să devenim mai buni, șanse să demonstrăm că suntem capabili de fapte mărețe, șanse să răzbim ca nație în orice situație delicată dacă știm să fim uniți, să ne sprijinim reciproc și să ne ajutăm aproapele în caz de nevoie.
Vă mulțumesc fetelor pentru gestul vostru, vă mulțumesc că existați și că mi-ați dovedit că generația tânără care vine din spate nu este sortită pieirii. Încă este loc de fapte bune în lumea asta, nu suntem chiar toți negri și haini la suflet și dacă trei adolescente din Dej pot să demonstreze asta, înseamnă că toți ar trebui să le urmăm exemplul.
Jos pălăria în fața voastră!
PS. Până la urmă am aflat și cine sunt cele trei domnișoare care ar trebui să fie un exemplu pentru toți tinerii din ziua de azi. Este vorba despre Ale Oros, Denisa și Andreea Maria.
Ai avut noroc , eu mi-am pierdut telefonul si peste o ora cartela era scoasa din el :)) !