Guvernul a prelungit starea de alertă, cu 30 de zile, începând din 10 octombrie
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a propus prelungirea stării de alertă, din 10 octombrie, pentru 30 de zile, iar Guvernul, reunit miercuri seară în şedinţa, a adoptat Hotărârea pentru prelungirea stării de alertă.
”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, în şedinţa de astăzi, 6 octombrie 2021, Hotărârea numărul 80 prin care se propune prelungirea stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menţinerea măsurilor adoptate în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 9 septembrie 2021, cu modificările şi completările ulterioare”, au transmis, miercuri seară, autorităţile.
Starea de alertă se va prelungi cu 30 de zile, începând din 10 octombrie.
Guvernul se reuneşte în şedinţă, miercuri seară, pentru a aproba propunera CNSU.
Ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi seară, că actualul Guvern, interimar din cauză că a fost demis prin moţiune de cenzură, va prelungi starea de alertă, însă nu va putea introduce noi restricţii.
”HG nu prevede nimic nou. Ea prelungeşte doar măsurile. La momentul în care încetează actuala HG intră automat noua HG. Vreau să subliniez că măsurile, De fapt, sunt prevăzute în Legea 55/ 2020 care stabileşte măsurile din starea de alertă ce presupun limitarea unor drepturi şi libertăţi. Noi nu facem decât să prelungim măsurile şi să adoptăm ce a fost prin lege. Noi nu legiferăm”, a declarat, la rândul său, şeful DSU, Raed Arafat.
Potrivit acestuia, experţii juridici au considerat că HG de prelungirea stării de alertă poate fi adoptată de Guvern, chiar dacă a fost demis prin moţiune de cenzură.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.